La Craiova s-a strigat pentru demisia lui Ponta

Redactia
4 Min Read

 

 

“Plagiator, ți-e frică de popor!”, “Victoraș, ne lași!”, “Nu vreau să fiu reprezentat de un premier penal!”, “Victore, ia-l pe Viorel și du-te!”, “Votul NU e o “lozincă”, este forța noastră”.

Acestea au fost unele dintre mesajele protestatarilor de la Craiova. Pe lângă bannere-le cu mesaje sugestive adresate Premierului Victor Ponta, acum mai puțin de o oră, la Craiova, în Piața “Mihai Viteazul”, s-au auzit scandări precum “Jos, Ponta!”, „Ponta, pleacă!”, „Ponta nu uita, pușcăria e a ta!”

Toate aceste manifestări au avut loc în cadrul mitingului organizat de liderii PNL Craiova pentru demiterea Premierului. Evenimentul din Bănie s-a desfășuat în același timp în care, în Parlament, se dezbătea și se vota moțiunea de cenzură a Partidului Național Liberal, intitulată “Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

La protest au fost prezenți mai mulți lideri politici ai PNL, printre care și europarlamentarul Marian Jean Marinescu.

“Eu cred că lucrurile sunt foarte clare. La București este moțiunea de cenzură. Vrem să arătăm că și cei de la Craiova doresc ca acest guvern să plece. Cred că a făcut destul rău României în anii în care a guvernat țara. Cred că, mai ales acum, strică imaginea în afară extraordinar de tare și chiar și la noi acest prim-ministru. Este timpul să plece și, după părerea mea, cel mai bun lucru ar fi să avem alegeri anticipate. Atunci oamenii ar spune exact ce vor. Cred că este singurul prim-ministru care este încă cercetat penal și să fie încă în funcție, din Europa. Sper ca cei care sunt în Parlament să se scoale de pe scaune și să se ducă și să voteze moțiunea de cenzură. Cred că ar fi cea mai bună soluție, în acest moment pentru România”, a declarat Marian Jean Marinescu.

 

La miting au fost prezente câteva sute de persoane, care au venit să își strige of-ul.

”Sunt aici pentru că vreau ca Ponta să plece deoarece a făcut foarte multe lucruri rele. Vreau să fie lege pentru toți. Oricine greșește în fața legii trebuie să răspundă. Este lege pentru ei, pentru noi nu. Eu, un cetățean obișnuit sunt tratat într-un fel, iar el, dacă greșește, nu. Nu mi se pare corect”, a spus Elena Moldoveanu.

 

PNL așteaptă votul din Parlament

 

Marian Jean Marinescu a mai declarat că, indiferent de votul din Parlament, Partidul Social Democrat nu va ieși bine din această situație.

“Vom vedea care va fi rezultatul. În orice situație, PSD-ul iese nu rău, foarte rău. Dacă rămâne guvernul actual, imaginea pe care or s-o aibă în continuare, indiferent dacă stau până în 2016, va fi dezastruoasă. S-ar putea ca oamenii să nu mai aibă răbdare”, a mai spus Marian Jean Marinescu.

 

Potrivit ultimelor informații, moţiunea de cenzură depusă de PNL împotriva Guvernului Ponta a fost respinsă. Au fost înregistrate 194 de voturi „pentru”, faţă de 278 necesare pentru adoptare. Doar 13  voturi au fost „împotrivă”, iar alte 7 anulate.

Jandarmii si politistii craioveni au asigurat ordinea si linistea publica pe parcursul manifestatiei.

Share This Article