miercuri, octombrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

Victorii identice, cu CSS Slatina

În ultima etapă a sezonului regulat, disputată pe “Municipalul” severinean, elevii pregătiţi de Marian Brihac şi-au confirmat statutul de favoriţi şi la pauza meciului cu ocupanta locului 8, CSS Slatina, conduceau deja cu 3-0. CSS Drobeta a avut chiar avantaj de 4 goluri, dar jucătorii şi-au pierdut concentrarea în ultimul sfert de oră  şi au câştigat cu 4-2, Cosmin Călin (6 – autog.), Florin Brebenoiu (35), Daniel Ciobanu (38) şi Adrian Mangu (60), respectiv Ionuţ Preda (75) şi Constantin Radu (78) fiind marcatorii din raportul de joc. CSS Drobeta s-a clasat pe locul al V-lea în Seria a IV-a a Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor republicani, cu 46 de puncte şi golaveraj 64-24, după 24 de etape.  Departe de primele două locuri, care au asigurat calificarea la turneul semifinal, severinenii vor continua să joace la turneul  depalmares, pentru  locurile 3-6, unde vor întâlni CSM Râmnicu Vâlcea,  FC Olt Slatina şi CSS Craiova.  

Am avut un sezon bun şi îmi doresc  să ne clasăm până la urmă pe locul al III-lea, după turneul care va urma. Sper să putem să organizăm noi aceste jocuri.
A spus Brihac

Joacă pentru locurile 7-12

Policlinica Buna Vestire Craiova

Şi juniorii B de la CSS Drobeta, antrenaţi din acest sezon de Mihai Caliţoiu, au dispus în ultima etapă cu scorul de 4-2 de CSS  Slatina, dar au încheiat sezonul regulat pe locul al VIII-lea, cu 34 de puncte si golaveraj 38-40. Marcatorii partidei de sâmbătă  au fost  Iulian Albei (32) şi Mădălin Lăcustă (46, 57, 80), respectiv  Eduard Belu (22) şi Gheorghe Paulescu (61 – ag). Severinenii vor juca la turneul pentru locurile 7-12, alături de LPS Târgu Jiu, CSS Slatina, CSJ Ştiinţa Craiova, Frontiera Drobeta şi CSS Craiova.

Politica