În Copou, CSM Drobeta a avut două sportive pe podiumul de premiere. Performera clubului severinean a fost vâlceanca Alexandra Stan (+78 kg), care a cucerit bronzul la Cupa României de judo şi argintul la Naţionalele de Ne-waza. Bronzul a fost adus şi de ardeleanca Krisztina Tătar (48 kg), la Cupa României, competiţie pe care craioveanul Ionuţ Ianîcu (60 kg) a încheiat-o pe locul al IX-lea.
La Iaşi, CSM Drobeta a avut în concurs trei judoka, iar eu am fost singura senioară, restul fiind încă juniori. Eu am cucerit două medalii, dar aş fi vrut să iau şi aurul. De fiecare dată e loc de mai bine, iar ca sportiv îţi doreşti mai mult. Sper să mă impun în toamnă, la Campionatul Naţional de Judo, pentru seniori, care va avea loc la Cluj-Napoca.
A spus Stan
Sportiva de 24 de ani a ajuns la malul Dunării în 2006, după ce antrenorul severinean Gicu Vasilan a remarcat-o la Naţionalele de cadeţi, pe când reprezenta CS Chimia Râmnicu Vâlcea.