sâmbătă, septembrie 28, 2024

Ultima ora

Sport

Cinci medalii pentru studenţii craioveni

Centrul universitar din Bănie a fost reprezentat cu brio la Campionatul Naţional Universtiar de Karate, organizat de Federaţia Română de Karat şi Federaţia Română a Sportului Şcolar şi Universitar, duminică, la Bucureşti. Studenţii craioveni care practică karate sub îndrumarea antrenorului Geri Mitroi s-au întors cu cinci medalii din capitală, două fiind de argint şi trei de bronz. Cele mai multe distincţii s-au obţinut la întrecerea de kumite, unde Adnana Popa(-61 kg) şi-a adjudecat medalia de argint, iar Daniel Popescu(-84 kg), Ionuţ Mitrică(-60 kg) şi Rebeca Ghiluş(-61 kg) au urcat pe ultima treaptă a podiumului. Acelaşi Ionuţ Mitrică a obţinut şi medalia de argint la kata.

Tot la kata a ocupat un loc superior şi Marius Florescu, acesta clasându-se pe poziţia a cincea. La competiţie au participat 61 de studenţi de la 21 de universităţi din ţară. În competiţia pe echipe Centrul Universitar din Craiova s-a clasat pe locul trei, după UNEFS Bucureşti(locul I) şi Universitatea Ecologică Bucureşti(locul II). Studenţii care au concurat pentru Craiova sunt majoritatea la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, cu excepţia lui Daniel Popescu, care studiază la Facultatea de Inginerie Electrică, şi Rebeca Ghiluş, care e înscrisă la Facultatea de Drept.

Politica