“Let`s Do It, Danube!” dă startul campaniei de educare în judeţele dunărene

Redactia

Începând de lunii, echipa “Let’s Do It, Danube!” a dat startul campaniei de educare ecologică în şcolile din judeţele dunărene, prin intermediul training-urilor interactive susţinute de echipele locale “Let’s Do It, Romania!”. Elevii vor învăţa ce înseamnă un comportament responsabil faţă de mediu şi cum pot proteja planeta şi reduce poluarea, prin acţiuni zilnice, la îndemâna tuturor. Campania este lansată cu ocazia Săptămânii Altfel şi va continua până la finalul lunii mai.

Unităţile de învăţământ care vor implica minim 50% din numărul de elevi în activităţile “Let’s Do It, Danube!” vor face parte din Reteaua Şcolilor Dunărene, prima reţea de şcoli eco din România. Reţeaua va beneficia de susţinerea echipei “Let’s Do It, Danube!” şi îşi propune cooptarea a unui număr cât mai mare de şcoli din regiunea europeană a Dunării, cu scopul de a le transforma în şcoli verzi.  Profesorii vor lua parte la mese rotunde de instruire pe teme eco, primind totodată materiale informative pentru elevi şi dotări pentru sălile de clasă. Cele mai active şcoli din Reţea vor fi premiate în cadrul campaniei şi vor participa la schimburi de experienţă cu alte şcoli dunărene. De asemenea, Reţeaua Şcolilor Dunărene va beneficia de un sistem de colectare selectivă a deşeurilor şi va organiza activităţi cu tematică eco.

De asemenea, parte din campania de educare este şi caravana de film documentar “Let’s Do It, Danube!” În cadrul caravanei, va fi proiectat filmul documentar “Dunărea, Amazonul Europei” în două părţi, creat de casa de producţie ScienceVision Filmproduktion GmbH, considerat ca fiind cel mai spectaculos documentar despre Dunăre realizat în ultimii ani. Documentarul urmează cursul Dunării de la origini până la vărsare şi descrie fauna şi flora din zonele prin care fluviul trece, dar şi importanţa turistică şi comercială pe care Dunărea o are în economia Europei.
Campania de educare va continua cu concursul de creaţie “Exploratorii Dunării”, în care elevii vor împărtăşi poveştile lor cu Dunărea şi se va încheia cu o tabără în Delta Dunării dedicată elevilor cu rezultate deosebite. Judeţele implicate în acest an la ziua de curăţenie sunt Caraş – Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa.

Încă din 2010, de la începutul “Let`s Do It, Romania!”, elevii au fost un grup ţintă cheie pentru noi. Ne-am propus să contribuim prin proiectele noastre la educarea românilor faţă de mediu, iar implicarea elevilor şi tinerilor este modul nostru de a contribui la o generaţie responsabilă şi activă. Prin “Let’s Do It, Danube!” facem un nou pas către elevii din judeţele dunărene, pe care îi aşteptăm alături de noi cu traininguri eco şi proiecţii de film documentar, dar şi cu o curăţenie pe malurile Dunării pe 27 iunie.
A declarat  Andrei Coşuleanu, Director Executiv “Let’s Do It, Romania!”

În prima acţiune organizată în acest an, cu ocazia Zilei Internaţionale a Apei, pe 21 martie, “Let’s Do It, Danube!” a implicat peste 3800 elevi şi cadre didactice din judeţele dunărene, care au strâns 2700 saci cu deşeuri, aproximativ 8050 kg.
“Let’s Do It, Danube!” este realizat în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi este susţinut de Kaufland România. Obiectivul principal “Let’s Do It, Danube!” este acela de a educa şi responsabiliza cetăţenii României în ceea ce priveşte curăţenia apelor şi în special a Dunării, cea mai importantă apă curgătoare din ţară.  

 “Let`s Do It, Romania!“ este cel mai mare proiect de implicare sociala organizat in Romania. Inspirat din iniţiativa Estoniei, unde 50 000 de voluntari au luat parte la ziua de curăţenie organizată pe data de 3 mai 2008. Din 2010 până acum, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1 000.000 de voluntari care au reuşit să adune peste 2.000.000 de saci, iar media de deşeuri reciclate pentru cei patru ani de proiect a ajuns la 31%.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol