Gorjenii au avut parte de o săptămână de repaus competiţional, timp în care Edi Iordănescu şi-a pregătit elevii mai intens din punct de vedere fizic, însă nu a lipsit nici pregătirea mentală a jucătorilor din programul antrenorului, care a încercat să le restabilească încrederea în propriile forţe şi să-i conştientizeze pe fotbalişti că ultimele două meciuri din campionat nu mai pot fi repetate. Eşecurile cu Viitorul şi Gaz Metan i-au adus pe panduri din nou în zona fierbinte a clasamentului, chiar dacă în prealabil aceştia reuşiseră să se impună în faţa unor echipe mult mai titrate în Liga I, precum Steaua şi Dinamo. Putem spune că punctele obţinute în faţa granzilor din capitală au fost anulate prosteşte prin două înfrângeri care nu onorează echipa din Târgu Jiu. Poate că această pauză le-a priit jucătorilor, iar Edi Iordănescu a avut timpul necesar pentru a pregăti în detaliu următorul joc, de la Ploieşti, contra Petrolului, de luni seara.
Am profitat de această întrerupere competiţională, pentru a pune accent pe anumite lucruri, mă refer în special la lucrurile unde sufeream. Veneam după o perioadă foarte încărcată şi în ultimele două jocuri din campionat ne-am pierdut din turaţie, atât la latura fizică, unde s-a acumulat oboseală, cât şi la latura mentală, aceste lucruri ne-au afectat organizarea de joc. Săptămâna trecută a fost o săptămână în care am pus mai mult preţ pe volum şi intensitate, mă refer la partea fizică pentru a ne repune pe picioare, iar în această săptămână pregătim meciul cu Petrolul şi ne pregătim mai mult pe latura tehnico-tactică. Ne aşteaptă o perioadă grea din nou, cu jocuri multe într-un interval scurt.
A declarat Edi Iordănescu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute ieri
Antrenorul pandurilor a adus şi două veşti proaste pentru suporterii gorjeni. Lituanianul Matulevicius s-a întors accidentat de la reprezentativa naţională, acuzând probleme la genunchiul la care a fost operat nu în urmă cu mult timp. Nici Gezim Shalaj nu va fi apt pentru meciul de la Ploieşti, pentru că în partida amicală pe care formaţia gorjeană a susţinut-o în „Zăvoi”, acesta a suferit o lovitură care la prima vedere nu părea una gravă, dar după investigaţii mai aprofundate, s-a ajuns la concluzia că este o ruptură musculară. Aceste accidentări nu au căzut deloc bine pentru gruparea lui Edi Iordănescu, care şi aşa suferea din pricina indisponibilităţilor, cu Marian Pleaşcă rămas în afara activităţii fotbalistice până la finalul campionatului şi cu Paraskevas încă nerefăcut.
„Trebuie să scoatem maxim din meciul cu Petrolul”
Despre partida de la Ploieşti, programată pentru luni seara, Edi Iordănescu a declarat că va fi o confruntare dificilă, contra unei echipe de calitate, din partea superioară a clasamentului, dar gorjenii trebuie să tragă pentru o victorie.
Întâlnim o echipă din prima parte a clasamentului, o echipă cu aspiraţii importante an de an, o formaţie cu multă calitate, care are o forţă de joc bună. Pe teren propriu beneficiază de un public foarte activ, pasionat. Ei mai au înainte de jocul cu noi, acest retur cu Steaua din semifinala Cupei României şi îi putem vedea la lucru, nu pot să spun în momentul de faţă dacă este un avantaj sau un dezavantaj pentru noi că ei mai joacă acest meci, asta vom vedea după ce se va încheia partida. Ştiu că Petrolul a avut în ultima perioadă ceva probleme cu jucătorii accidentaţi, dar ei vor reveni, din informaţiile pe care le am, să vedem dacă vor apărea şi în meciul cu Steaua. Din păcate şi noi jucăm luni la Ploieşti şi după joi cu Astra, în condiţiile în care Astra va juca sâmbătă şi va beneficia de două zile în plus de odihnă, nu ne este bine, dar n-avem ce să facem. Sperăm să mergem şi să ne întoarcem de la Ploieşti cu puncte, este important, trebuie să abordăm acest joc cu seriozitate, să scoatem maxim din el. Urăsc mult mai tare să pierd decât iubesc să câştig, dar asta este, egalul este un punct, victoria trei puncte, trebuie să încercăm să abordăm toate jocurile la victorie. Este un moment important pentru această echipă şi pentru viitorul ei, nu este unul deloc uşor, şi fac un apel la toţi cei care iubesc această echipă, să lase la o parte orice fel de sentiment de orgoliu sau interese personale şi să fie toată lumea alături de echipă, pentru că Târgu Jiu are nevoie de o echipă bună în prima ligă.
A spus tehnicianul pandurilor
În vară, Iordănescu îşi va tria singur jucătorii
La vară va fi mai mult timp pentru mine să îmi pun amprenta pe selecţie. Eu am preluat un grup aici, au venit câţiva jucători în iarnă cu acordul meu, iar cât timp voi fi aici nu se vor face transferuri peste capul meu, am suportul conducerii în sensul ăsta şi nu am de ce să mă plâng. În vară vom vedea poate şi un tip diferit de selecţie faţă de ceea ce aţi fost obişnuiţi până acum, dar nu e momentul acum să vorbim de selecţie. Chiar în următoarea perioadă anumiţi jucători sunt sub lupă, vom vedea când ne vor răspunde şi ne vor da ei un răspuns privind viitorul lor la echipă.
A mai afirmat Iordănescu







