Indiferent cum sau ce fac, vedetele atrag tot timpul atenţia şi pot influenţa opinia publică. Implicarea acestora în campanii umanitare şi canalizarea eforturilor lor pentru diverse acţiuni caritabile, au la bază diverse considerente, fie din categoria celor menite să le aducă capital de imagine, fie din cele bazate pe scopuri altruiste. Nu de puţine ori am văzut celebrităţile zilelor noastre implicându-se în multe proiecte umanitare şi călătorind mai peste tot, pentru a-i vizita şi ajuta pe cei nevoiaşi.
Călin Goia (VOLTAJ), chiar dacă nu este una din celebrităţile cu foarte mulţi bani, continuă să facă acte de caritate.
În cadrul programului “DONATOR DE VIITOR”, al celor de la World Vision România, Călin şi colegii săi, au făcut vineri, o surpriză frumoasă unei fetiţe de 9 ani din judeţul Dolj. Au vrut să o cunoască personal pe Cornelia, fetiţa pe care o sponsorizează în cadrul programului “DONATOR DE VIITOR”, aşa că au mers în comunitatea în care fetiţa locuieşte.
VOLTAJ, a avut parte de o primire foarte frumoasă în comuna unde locuieşte fetiţa, au vizitat şcoala unde învaţă Cornelia şi au ascultat corul şcolii, un cor premiat la multe concursuri. Călin şi colegii săi au vizitat-o pe Cornelia şi acasă, acolo unde i-au cunoscut sora mai mică de 4 ani şi pe mama acesteia.
La plecare, pentru că ştiau că îi place muzica, au invitat-o pe Cornelia la spectacolul din 8 martie de la Craiova.