Adrian Duicu, preşedintele suspendat al CJ Mehedinţi, Constantin Popescu , fostul preşedinte al PSD Orşova şi Ştefan Ponea, fostul comandant al IPJMehedinţi, umflaţi de DNA pentru fapte de corupţie , au mari şanse să scape de măsura arestului la domiciliu. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au dispus în cazul celor trei orşoveni măsura preventivă de control judiciar însă hotărârea nu este executorie pentru că procurorii DNA au formulat recurs.
Recursul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei în zilele următoare. Abia atunci vom putea vorbi de o hotărâre executorie. Adrian Duicu, baronul roşu al Mehedinţiului, a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii iulie 2014, de procurorii anticorupţei care îl acuză de mai multe infracţiuni de corupţie, printre care trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi dare de mită.Alături de Duicu au mai fost trimişi în judecată şi Ştefan Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Constantin Popescu, om de afaceri şi fost preşedintele al PSD Orşova, dar şi Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale.
De asemenea, vor mai fi judecaţi şi Elisabeta-Zenovia Rolea, preşedintă a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Grigoriţa Feraru, fost consilier principal în cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Doina Borugă, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi, Daniela-Delia Popescu, fost director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi şi preşedinte al consiliului de administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta- Turnu Severin.
Baronul PSD Adrian Duicu va mai trece prin furcile caudine ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în data de 10 martie 2014 când va primi verdictul final în dosarul de incompatibilitate. Dacă va fi găsit incompatibil, el îşi va pierde funcţia de preşedinte al CJ Mehedinţi. Funcţie de pe piedestalul căreia, omul bolnav de putere , Adrian Duicu, se credea buricul pământului.