UPDATE / Cristi ne priveşte, azi, din ceruri

Redactia
4 Min Read

Astăzi, la 13 ani de la moartea nefericită a tânărului portar, suporterii Universităţii Craiova s-au adunat la cimitirul Sineasca, acolo unde este înmormântat Cristi Neamţu, pentru a-i aduce un omagiu fostului portar craiovean, plecat prea devreme dintre noi. Aproximativ 100 de susţinători ai culorilor alb-albastre, din Peluza Sud 97, s-au strâns, undeva în jurul orei 12.30, la locul de veci al lui Cristi Neamţu, având asupra lor torţe şi diferite mesaje, scandând în memoria fostului portar şi arborând deasupra gardului cimitirului Sineasca un banner inscripţionat cu un mesaj emoţionant: „Ne-au trădat toţi cei pe care i-am iubit / Suntem siguri că tu nu ne-ai fi părăsit” – (foto).

Suporterii Ştiinţei au depus, apoi, coroane la mormântul lui Neamţu şi au aprins lumânări în memoria lui. Întreaga acţiune de comemorare a durat aproximativ o oră, la cimitir fiind prezenţi şi membrii familiei Neamţu.

__________

Un portar de excepţie, un ambasador al culorilor alb-albastre, dar cel mai important, un tânăr cu un viitor luminos în faţă. Un viitor pe care nici el, dar nici noi nu l-am putut vedea împlinit. Cristi Neamţu, 20 februarie 2002, o dată tragică pentru două familii – familia Neamţu şi familia Universităţii Craiova. Ultima sa zi pe pământ şi-a petrecut-o inconştient, dar în ultimele clipe pe care le-a trăit cu ochii încă deschişi a avut în faţă obiectul care îl îndrăgea cel mai mult şi care l-ar fi putut face mare, dacă soarta nu ar fi fost nedreaptă cu el. 

 
Mingea de fotbal i-a fost şi înger şi demon în scurta sa trecere pe pământ, fără dragostea pe care i-a purtat-o poate că ar fi trăit şi acum, dar cu siguranţă viaţa sa nu ar fi avut un sens bine definit. Să apere buturile porţii i-a fost scris, o altă meserie nu i-ar fi oferit aceeaşi strălucire, însă, din păcate, i-a fost scris şi să ne părăsească încercând să o apere şi atunci când ar fi contat mai puţin, la un simplu joc de antrenament. Greşesc. Pentru noi n-ar fi avut o importanţă prea mare dacă acea minge intra sau nu în plasă, dar pentru el orice gol primit era ca un cuţit înfipt aproape de inimă, provocându-i o rană care îl ţinea în viaţă, dar care îl făcea să sufere. 
 
La datorie şi în faţa morţii 
Policlinica Buna Vestire Craiova
 
Aşa de pasionat şi dedicat era Cristi Neamţu când venea vorba de fotbal şi, nu în ultimul rând, de respectul şi de iubirea nutrită faţă de culorile alb-albastre. Povestea tragică a morţii lui este arhicunoscută, dar o vom reaminti în câteva cuvinte şi noi, pentru a-i cinsti, încă odată, memoria eternului portar al Universităţii. Prezent într-un cantonament în Cipru, alături de prima echipă a Ştiinţei, Cristi Neamţu şi-a pierdut viaţa în urma unui accident tragic ce a avut loc în cadrul unui joc de antrenament. Cristi, intervenind fără ezitare la picioarele lui Marius Şuleap, a fost lovit neintenţionat de colegul său cu piciorul în mandibulă. 
 
Regretatul portar s-a prăbuşit la pământ, fiind transportat de urgenţă la spital. Din păcate, nici doctorii nu l-au putut salva, iar după o săptămână de comă, Cristi Neamţu a decedat, fatală fiindu-i o hemoragie cerebrală, provocată în urma impactul nefericit cu Marius Şuleap. Cristi şi-a dat ultima suflare pe 20 februarie 2002. Acum, după 13 ani de la tragicul eveniment, cotidianul “Ediţie Specială” ţine să-i cinstească memoria fostului portar al Universităţii şi să îşi arate respectul şi gratitudinea faţă de cariera sa de fotbalist, de pasiunea nemărginită pe care a arătat-o “Campioanei unei mari iubiri”. 
Distribuie acest articol