Percheziţii la evazionişti din Balş

Redactia
Trei persoane au fost duse la audieri la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani. Acestea sunt acuzate că au creat statului un prejudiciu de 3,6 milioane de lei, prin afaceri “necurate” cu fier vechi.
Marţi, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sprijiniţi de luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, din cadrul I.P.J. Olt, au efectuat, în acest dosar, 5 percheziţii domiciliare, pe raza oraşului Balş. 
 
În urma percheziţiilor, două imobile şi două autoturisme au fost puse sub sechestru. 
Potrivit IPJ Olt, cele trei persoane duse la audieri “sunt bănuite că, în calitate de administratori şi asociaţi ai unei societăţi comerciale, din oraşul Balş, în perioada 2012 – 2013, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, în vederea diminuării bazei impozabile, respectiv facturi de achiziţie deşeuri feroase purtând antetul unor societăţi de tip fantomă, radiate sau inactive.
 
Totodată, aceştia ar fi creat un circuit financiar fictiv, constând în creditarea societăţii cu sume mari de bani, urmate de retrageri de numerar din contul societăţii, prin formulare de ridicare numerar cu menţiunea „plata achiziţii diverse”.  Sumele de bani astfel obţinute ar fi fost utilizate pentru achiziţia de autoturisme şi construcţia unui imobil, pe raza oraşului Balş”.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este de 3.612.392 lei, reprezentând TVA, impozit pe profit, penalităţi şi majorări.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol