După succesul cate goric cu CSM Bucu reşti, voleibaliştii pre gătiţi de Dănuţ Pascu vor evolua la Arcada Galaţi şi au nevoie de un succes pentru a se distanţa aproape decisiv pe locul 4, într-un joc din cadrul etapei a 19-a.
Alb-albaştri au 33 de puncte, iar moldovenii sunt pe locul 5, cu 28 de puncte. Partida se anunţă foarte echilibrată, un succes al gazdelor redeschizând lupta pentru poziţia a patra.
Înaintea acestui duel, tehnicianul Dănuţ Pascu şi-a făcut planurile pentru finalul sezonului regulat.
Vom evolua în faţa unei formaţii puternice. Dacă în ultimele patru etape obţinem două victorii cred că ne-am asigurat locul 4. Suntem concentraţi, atenţi la joc şi ne pregătim cu maximă atenţie pentru că nu avem voie să greşim.
A declarat Dănuţ Pascu, înaintea meciului de la Galaţi
Partida dintre Arcada Galaţi şi SCM “U” Craiova se va desfăşura astăzi, de la ora 17.00.
După seturi la Târgu Mureş
O oră mai târziu, de la ora 18.00, la Târgu Mureş, fetele de la volei vor da piept cu Medicina, din localitate, într-un meci din cadrul etapei a 19-a. După victoria cu CSM Târgovişte, oltencele vor încerca să producă o nouă surpriză.
Întâlnim o echipă puternică din punct de vedere fizic şi tehnico-tactic. Practică un volei de calitate şi vor fi mai odihnite decât noi, în etapa precedentă având un joc de trei seturi. Sper să avem resurse să facem un joc bun acolo, dar ne vom concentra atenţia asupra jocului de sâmbătă, contra celor de la Universitatea Cluj.
A declarat Alexandru Cosma
Înaintea acestui duel, Medicina Târgu Mureş se află pe locul 6, cu 30 de puncte, iar SCM este pe 10, cu 13 puncte.







