Prima întâlnire SpectActor de anul acesta de la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” l-a adus în faţa spectatorilor pe gazetarul Ion Cristoiu, care a vorbit despre începuturile presei postdecembriste, dar şi despre debutul pe care l-a avut acesta în lumea presei.
Ion Cristoiu s-a născut la 25 noiembrie 1948 (după actul de naştere) / 16 noiembrie 1948 (în realitate), în comuna Găgeşti, judeţul Vrancea. A urmat cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Cluj şi a debutat în gazetărie în 1968. Şi-a legat numele de săptămânale şi cotidiene precum „Zig-zag” „Evenimentul zilei”, „Expres Magazin”, „Cotidianul”, „Naţional”, „Libertatea”, „Curentul”, „Azi” şi altele. În ultimii ani a desfăşurat o activitate intensă în televiziune.
Am debutat în presă la fel ca oricare jurnalist. Am trimis un articol la revista <>, m-au verificat şi astfel am debutat în presă. În 1990 am fost printre cei care a înfiinţat, a creat presa independentă, am debutat în presa aşa- zis democrată în 15 ianuarie 1990 în ziarul Observator, pe prima pagină cu un articol împotriva lui Ion Iliescu. Nu pentru că eram anti FSN, ci pentru că eu nu suport preşedinţii la început de mandat, toţi fiind glorificaţi. Când termină încep să te înjure. Toată evoluţia mea este aşa, la început când sunt puternici, când sunt lăudaţi de toată lumea şi mai ales de jurnalişti eu îi critic, şi ei sigur unii se uită chiorâş, alţii se uită mai rău, şi când în partea adoua când încep să fie părăsiţi fiind un păgubos din firea mea încep să îi apăr. Pe de o parte opinia publică nu merge cu mine că prima dată toţi noii preşedinţi sunt miraculoşi, sunt idoli, când îşi dau seama că nu sunt cam idoli uită că eu am scris rău, iar când încep să îi laud, iar sunt contra opiniei publice. S-a spus despre mine că eu practic şmecheria. Mă enervează elogiul, nu suport sărbătoarea, nu îmi sărbătoresc ziua de naştere, nu mă duc la chefuri, şi în consecinţă nu suport consensu.
A spus Ion Cristoiu
Duminică dimineaţa, spectatorii craioveni s-au putut bucura de prezenţa jurnalistului Ion Cristoiu la TNC, fiind una dintre puţinele întâlniri SpectActor cu un om al presei româneşti.
Ion Cristoiu face parte dintr-o breaslă pe care nu prea am invitat-o la întâlnirile noastre, aceea de gazetar, pentru că domnul Cristoiu este, după părerea mea, înainte de toate un gazetar care când este agreat când este dezagreat după cum bate vântul. Mă bucur că domnia sa a acceptat să vină alături de noi. Domnul Cristoiu pentru marea majoritate a făcut şi gazetărie legată strict de teatru, a fost câţiva ani redactorul şef al revistei de specialitate <>.
A spus directorul Teatrului Naţional Marin Sorescu, Mircea Cornişteanu
„Gazetarul este agentul clipei”
Trecut prin multe redacţii de ziar sau revistă, Ion Cristoiu, este după anul 1990 omul care inventează ziare, reviste şi publicaţii care ţin mereu atenţia captată şi rămân în istoria publicisticii româneşti.
Termenul de gazetă vine de la o monedă italiană gazetino, care se plătea băiatului care vindea primele ziare pe stradă, şi aşa s-a inventat gazeta. Domnul Cristoiu este într-adevăr un gazetar, este un om care trudeşte zilnic la gazetă. Gazetarul este agentul clipei. În 74 Ion Cristoiu avea doar 26 de ani dar era rutinat în meseria asta, sau începea să capete rutină şi greutate, era director adjunct la <>, unde şi debutase. În 79 devine redactor şef adjunct la <>, în 86 face ceva şi este mutat la secţia agrară a ziarului, unde însemna un pas înapoi, iar în 87 vine la Revista <>, iar după 1990 devine ceea ce este cel care inventează ziare, reviste, publicaţii de atitudini diverse, uneori contradictorii care ţin mereu atenţia captată. Este Ion Cristoiu care se dedică edificării unor publicaţii care rămân şi astăzi în istoria publicistici româneşti, a gazetăriei româneşti, a jurnalismului românesc, dar şi omul care se retrage în bibliotecă după o anumită perioadă delimitându-se oarecum de restul jurnaliştilor care sunt făcuţi pe puncte. Adevărata gazetărie s-a făcut înainte de 1989.
Spune Nicolae Coande
<>
După evenimentele petrecute în decembrie 1989, ziarele comuniste explodează şi într-un timp foarte scurt devin democrate, libere.
Imediat după evenimentele din decembrie, s-a ivit fenomenul acestei prese idependente. Specificul acestei prese la noi a fost faptul că toate ziarele locale şi centrale foste comuniste au devenit într-o după- amiază democrate. Scînteia apăruse dimineaţa cu elogiul lui Ceauşescu şi, deja, la ora două jumătate sau ora trei, a venit fostul secretar de partid şi a prezentat numărul unu din Scânteia Poporului. Cea mai rapidă transformare a avut-o Informaţia Bucureştiului, care apărea la două, era ziar după- amiază, la ora unu şi jumătate ei schimbau firma în Libertatea. Am avut acest fenomen unic. Televiziunea Română a devenit liberă, Scînteia Tineretului a devenit Tineretul Liber şi România Liberă fiind liberă a devenit liberă. Aţi văzut că şi în judeţe fostele publicaţii de partide au devenit şi ele libere. Eu am urmărit ca şi specialist programele din perioada respectivă în istoria presei româneşti fiecare ziar care apărea la început avea un text program, cine suntem noi, ce vrem să facem.. A fost o explozie de gazete la vremea respectivă. O gazetă însemna un birou. Se putea face repede o revistă, un ziar, era rentabil, iar tirajele erau uriaşe. Nici unul din patronii de atunci nu a făcut un imperiu, toţi au pus mâna pe bani, fie că i-au risipit, fie că şi-au luat case, dar nici unul nu mai există, dar culmea nici nu există constanţe. Toate ziarele şi-au schimbat proprietarii, şi-au schimbat formatul, şi-au schimbat orientarea politică şi nu au reuşit să se aşeze. Aceasta a fost una dintre caracteristicile care şi-au pus amprenta asupra presei. Noi nu avem o tradiţie a presei, nu avem un muzeu al presei, nu avem istorii ale presei scrise.
A afirmat Ion Cristoiu
“Fenomenul ziarelor de partid”
Noua realitate a presei s-a dezvăluit după 1990 şi prin apariţia presei de partid. Partidele istorice îşi reînfiinţau vechile publicaţii, dar eşecul presei de partid a rămas un fapt unic în istoria gazetăriei româneşti.
Un alt fenomen a fost o explozie a ziarelor de partid care a trecut. Fiecare partid şi-a scos o publicaţie. Este foarte interesant de ce nu au rezistat. Ziarele de partid erau un fel de ziare de perete ale partidului, plus că noi nu am avut şi nu avem nici acum presă independentă, obiectivă, echidistantă în bătălia politică. Tot în această perioadă s-au dezvoltat şi ziarele acestea de provincie. Sub semnul aşezării, dacă ne uităm noi nu avem o presă aşezată, este o presă într-o permanentă mişcare, mai ales din punct de vedere economic.
A mai spus Ion Cristoiu
