Cursă de record personal pentru Andrei Ştefana la Campionatul Balcanic indoor de la Istanbul, desfăşurat în ziua de sâmbătă. Sportivul craiovean a alergat excelent pe pista sălii Asli Ciakir, ajungând să cucerească titlul balcanic în proba de 3.000 metri, după o cursă tactică, intensă şi foarte strânsă. Ştefana a câştigat întrecerea la o distanţă mică faţă de ceilalţi doi alergători de pe podium, la trei sutimi de locul doi şi şase de locul trei, printr-un finiş furibund. Proaspătul campion balcanic a trecut linia de sosire cu un timp de 8:16.09 , performanţă ce i-a îmbunătăţit recordul personal în sală cu trei secunde. Precedentul rezultat indoor al atletului craiovean măsura un timp de 8:19.01.
„A fost o cursă foarte tactică, ne-am bătut ca nişte lei până la sosire”
Titlul balcanic câştigat la Istanbul a fost o surpriză pentru Andrei, neaşteptându-se să urce pe prima treaptă a podiumului balcanic, însă, ca timp, deşi şi-a creat un nou record personal în sală, ar fi vrut să iasă mai bine.
Este un rezultat extraordinar pentru mine, ca medalie. Nu mă aşteptam să iau titlul balcanic, îmi făceam speranţe pentru podium, dar nu mă gândeam la aur pentru că ştiam că sunt doi atleţi mai bine cotaţi ca mine, care erau favoriţi pentru primele două poziţii. Eu eram al treilea în lista favoriţilor, dar se pare că n-a prea contat acest lucru. Însă, ca timp, chiar dacă am făcut record personal, mă aşteptam la ceva mai bine pentru că am simţit că pot face o cursă foarte bună, dar nu pot să zic că nu sunt mulţumit. Aşa sunt eu, mai dur cu mine. Glumesc, desigur. Despre cursă pot să spun că a fost o cursă dificilă, foarte tactică. După cum se vede şi din clasament, a fost o bătălie strânsă pentru podium, dusă până la trecerea liniei de sosire. Am alergat majoritatea cursei în spatele lor şi am ales să atac decisiv la finiş. Mi-am găsit resursele necesare, iar cu puţin noroc se pare că am tras lozul câştigător.
A declarat Andrei Ştefana
Campionatul European pe echipe, următorul obiectiv
Sportivul a mai declarat că în continuare se va pregăti intens pentru Campionatul European pe echipe, acesta fiind principalul obiectiv din anul în curs, pe lângă campionatele naţionale de aer liber.
Cel important concurs din acest an pentru mine va fi Campionatul European pe echipe, acolo am un obiectiv şi, desigur, campionatele naţionale în aer liber, pentru că sezonul de sală s-a încheiat.
A mai spus Ştefana
Ceilalţi doi sportivi de la CSM Craiova care au participat la Balcaniada indoor de la Istanbul nu au reuşit să obţină o medalie. Daniel Budin s-a clasat pe locul 11 în proba masculină de 60 metri, terminând cursa în 6.98 secunde, în timp ce Ana-Maria Roşianu a fost la un pas de medalia de bronz, ocupând poziţia a patra în cursa feminină de 60 metri cu un timp de 7.52 secunde, la cinci sutimi distanţă de bronzul obţinut tot de o sportivă româncă, Andreea Ogrăzeanu.







