A ales să aibă parte de o moarte cumplită. O femeie, în vârstă de 45 de ani, din localitatea mehedinţeană Salcia, s-a omorât prin autoincendiere, ieri dimineaţa, în curtea casei sale. Culmea este că sinucigaşa locuia lângă Postul de Poliţie din comună.
În urma arsurilor grave, femeia a decedat. Potrivit sătenilor , Mihaela Rusu, în vârstă de 45 de ani, din Salcia, intrase de ceva vreme într-o stare de depresie, după ce soţul său o părăsise şi rămâsese singură cu cei doi copii. Ieri dimineaţa, în jurul orei 7,30, femeia s-a stropit cu benzină pe faţă şi pe torace, apoi şi-a dat foc.
Arsurile suferite pe o suprafaţă de circa 60-70 la sută i-au provocat leziuni incompatibile cu viaţa. La faţa locului a sosit ulterior şi un echipaj de la Ambulanţă însă nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea femeii. Ea murise, deja, în chinuri groaznice.







