Muzeul Olteniei împlineşte 100 de ani de la înfiinţare.
În 1915, profesorul Ştefan Ciuceanu, înfiinţa, cu sprijin de la Prefectură, Muzeul Regional de Antichităţi şi Etnografie al Judeţului Dolj.
Autorităţile au în plan să organizeze expoziţii itinerante cu ocazia Centenarului.
Directorul Muzeului, Florin Ridiche a declarat, luni, în cadrul şedinţei de Consiliul Judeţean Dolj că sunt programate aproximativ 14 expoziţii. Aceasta, după ce consilierul judeţean (PNL) Cosmin Călin a cerut lămuriri cu privire la cheltuirea banilor ceruţi şi primiţi de la bugetul judeţului.
La Muzeul Olteniei, iarăşi ne vine cu o sumă de cheltuieli bunuri şi servicii de 18 miliarde. Poate ar trebui să ne spună şi nouă, alţi colegi am văzut că detaliază, exact pentru ce. Avem la achiziţii obiecte de patrimoniu 500 milioane şi luăm cărţi şi publicaţii de 1 miliard 800. Nu ştiu, ori creştem la patrimoniu, ori luăm mai puţine cărţi şi publicaţii. Cred că sunt mai importante obiectele de patrimoniu.
A declarat Cosmin Călin
Directorul Muzeului Olteniei a explicat că la capitolul de cheltuieli bunuri şi consum, o mare parte din sumă este alocată agendei culturale.
Numai pentru Secţia de Istorie-Arheologie avem programate, în acest an, aproximativ 14 expoziţii temporare. Toate se vor desfăşura sub egida Centenarului Muzeului. Şi, în mare parte, acele publicaţii prevăzute la capitolul tipărituri sunt în strânsă legătură cu cataloagele de expoziţie. În cazul acestor expoziţii, în funcţii de succesul lor, le vom prelungi caracterul temporar, chiar mai mult decât anul 2015, până la momentul în care, cu ajutorul fondurilor europene sau cu ajutorul dumneavoastră, al Consiliului Judeţean Dolj, se va implementa proiectul de expoziţie permanentă. Practic, cele 14 expoziţii vor acoperi o mare parte din suprafaţa clădirii. Aş vrea să subliniez un lucru, la Secţia de Ştiinţele Naturii, care a fost modernizată cu ajutorul fondurilor de la bugetul Consiliului Judeţean, anul trecut s-au înregistrat 16.000 de vizitatori, în comparaţie cu 12.000 cât au fost în anul 2013. Este foarte important să organizăm aceste expoziţii temporare şi datorită faptului că este Centenarul Muzeului, dar şi pentru a acoperi temporar spaţiile expoziţionale numeroase pe care le are Secţia de Istorie-Arheologie.
Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei
Statuie pentru fondatorul Muzeului
La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a afirmat:
După ce a fost modernizat am avut în vedere acolo o nouă expoziţie, expoziţia de bază. Prin documentele care au fost întocmite, această expoziţie ajungea, undeva, la 11 milioane de euro, adică mai mult decât ne-a costat toată reabilitarea acestui muzeu. Ne-am făcut o socoteală, aşa, foarte simplă, în care am zis că nu vom lua niciodată banii aceştia. Şi, atunci, am stabilit ca de anul acesta, făceţi-vă o socoteală ce vă trebuie, cum vă trebuie, şi luăm sală cu sală. În al doilea rând, faceţi de aşa manieră încât muzeul să nu rămână gol, luaţi expoziţii itinerante. Aveţi grijă să scoateţi în evidenţă “100 de ani” şi, nu în ultimul rând, sunteţi, deja, proprietarii a două cule. Faceţi-le documentele în aşa fel încât, în partea a doua a anului, să poată să fie abordate. A sunat domnul profesor Ciuceanu, al cărui părinte, a fost primul director al Muzeului, a întemeiat practic Muzeul Olteniei, îl sunase şi pe domnul prefect mai înainte, şi ne-a rugat să găsim o soluţie, ca la 100 de ani să îi punem un bust, undeva într-un spaţiu lângă muzeu. Ne gândim şi la această propunere.
În ceea ce priveşte obiectivele de investiţii noi, conducerea Muzeului are în plan proiectarea consolidării-restaurăii Culei de la Brabova şi Culei de la Cernăteşti.
Pe de altă parte, consilierul Cezar Avram a cerut ca Muzeul Olteniei să marcheze în acest an şi împlinirea a 540 ani de la atestarea documentară a Craiovei.
Anul acesta se împlinesc 540 ani de la atestarea documentară a Craiovei. Ar trebui ca Muzeul, prin expoziţii, cu ajutorul dumneavoastră, împreună cu Primăria Craiovei să contribuie.
Cezar Avram







