Guvernul vrea să scape basma curată, din povestea “traseiştilor”, printr-o prevedere absurdă: “De aici încolo nu mai fac”.
În decembrie, Curtea Constituţională a României a declarat ca neconstituţională Ordonanţa de Urgenţă 55/2014 a Guvernului Ponta privind migraţia aleşilor locali. Acum Parlamentul trebuie să emită o lege de respingere a OUG 55, care să prevadă şi şi măsurile de înlăturare a efectelor juridice.
Această procedură a demarat, acum câteva zile în Camera Deputaţilor. Partidul Naţional Liberal a susţinut că singurul efect posibil al declarării ca neconstituţionale a legii este pierderea mandatelor cel puţin de către consilierii locali şi judeţeni care au trecut de la un partid la altul, pentru că inexistenţa Ordonanţei înseamnă rămânerea în vigoare a vechii legi care prevedea fără niciun dubiu o astfel de măsură. Majoritatea parlamentară, PSD în mod special, a spus că o decizie a CCR nu poate fi aplicată retroactiv. Pentru a traduce puţin opinia PSD-ului pe acest subiect, se poate spune în felul următor: eu, aflat la putere, dau o Ordononanţă de Urgenţă prin care vi se confiscă dumneavoastră casa, evident este neconstituţională şi fără niciun dubiu această Ordonanţă, pierd la CCR şi după aceea încerc să vă spun că nefiind retroactivă am greşit, asta e, casele rămân la mine, dar îmi pare rău n-o să mai fac data viitoare. Pentru că un halucinant amendament, depus de un deputat PSD de Hunedoara Nistor, prevede ca măsura juridică pe care Parlamentul trebuie să o adopte este că “efectul juridic al declarării neconsitutuţionale a acestei Ordonanţe este că de acum încolo Guvernul nu mai are voie să dea Ordonanţe neconstituţionale şi împotriva statului de drept”. Acest amendament a fost votat de majoritatea PSD în comisie şi va intra în plen.
Mihai Voicu
Acesta este amendamentul propus de PSD prin deputatul Laurenţiu Nistor, şi care a fost aprobat de Comisia pentru Administraţie din Camera Deputaţilor:
Se interzice Guvernului de a emite ordonanţe al căror efecte pot încălca principiile constituţionale ale statului de drept şi deciziile Curţii Constituţionale
Copreşedintele PNL Dolj, deputatul Mihai Voicu, a declarat că în cazul în care amendamentul va fi păstrat şi de Senat, legea va fi atacată din nou la CCR şi se va merge în instanţă pentru a se cere pierderea mandatelor de aleşi locali ale “traseiştilor”, în acest sens existând, deja, un precedent. PP-DD Gorj a reuşit să invalideze în instanţă mandatele a patru “traseişti”.
Se cere, în instanţă, obligarea Guvernului să respecte legea
Pe de altă parte, PNL a acţionat Guvernul în instanţă pentru că nu organizează alegeri locale parţiale în localităţile unde aleşii şi-au pierdut mandatele.
Drepturile fundamentale ale câtorva mii de cetăţeni din Dolj sunt încălcate de către Guvernul PSD. Este vorba de cetăţenii oraşului Bechet, cetăţenii comunelor Argetoaia, Braloştiţa, Bârca, mai nou şi Afumaţi, cetăţeni care ar avea dreptul, conform legii, să se prezinte la alegeri locale parţiale şi să-şi aleagă reprezentanţii în administraţia locală. În marea majoritate a cazurilor este vorba de posturi vacante de primar, în cazul comunei Braloştiţa este vorba de un întreg consiliul local care este dizolvat şi care nu funcţionează în acest moment. Guvernul avea obligaţia legală să organizeze alegeri locale parţiale în termen de maxim 6 luni de la vacantarea posturilor, în majoritatea acestor localităţi termenul a expirat. PNL a depus acţiune în instanţă pentru obligarea Guvernului de a respecta legea. Sunt judeţe în care pe întreg teritoriul există astfel de probleme, vecinii noştri de la Vâlcea, cel puţin, au vacante atât postul de preşedinte al Consiliului Judeţean, cât şi pe cel de primar al municipiului reşedinţă de judeţ. Hotărârile de Guvern nu au fost aprobate, nici nu este niciun fel de intenţie de a se respecta legea.