Românii nu se implică suficient în colectarea selectivă

Redactia
6 Min Read
Conform celui mai recent eurobarometru al Comisei Europene, dat publicităţii în cadrul campaniei Generation Awake, o iniţiativă paneuropeană de reducere şi valorificare a deşeurilor, doar jumătate dintre români declară că se preocupă de colectarea selectivă de hârtie, carton sau cutii de băuturi, în comparaţie cu 90% din ceilalţi europeni.
Acelaşi studiu arată că românii preferă cel mai mult să colecteze selectiv sticle de plastic sau alte materiale de plastic, cu un procent de 60%, media europeană fiind de 90% în cazul acestor deşeuri. Pe locurile următoare se află colectarea selectivă a deşeurilor de sticlă, cutiilor metalice, deşeurilor de bucătărie, deşeurilor electrice şi electronice, pe ultimul loc aflându-se deşeurile de grădină.
Cu toate acestea, România alături de Bulgaria, Letonia şi Cipru se află la coada clasamentului european în ceea ce priveşte disponibilitatea de a sorta deşeurile menajere. 
 
Oamenii s-ar implica mai mult în colectarea selectivă a deşeurilor, dacă ar primi stimulente financiare
 
Majoritatea românilor, peste 60%, şi-ar dori mai multe instalaţii de reciclare şi compostare a deşeurilor în zona unde locuiesc, în timp ce 58% dintre aceştia spun că îşi doresc asigurări mai clare că deşeurile sunt într-adevăr reciclate.  Totodată, aproape jumătate dintre cei chestionaţi spune că are nevoie de mai multe informaţii despre cum şi unde se separă deşeurile. Doar un procent de 40% se lasă convins să colecteze selectiv mai mult dacă s-ar oferi stimulente financiare, precum garanţii şi tarife reduse. 
 
Românii  nu vor să cumpere mobilă second-hand, însă ar prefera să limiteze consumul 
 
Pentru a reduce cantitatea deşeurilor generate, cei mai mulţi dintre aceştia, 72%, declară că ar fi dispuşi să cumpere exact cât au nevoie pentru a limita deşeurile generate. 60% dintre românii chestionaţi spun că preferă să repare aparatele stricate înainte de a cumpăra unele noi, în timp ce 48% ar evita să cumpere produse „supra-ambalate”. Pe ultimele locuri în ceea ce priveşte disponibilitatea românilor de a trece la acţiune cu privire la reducerea deşeurilor se află depunerea de eforturi pentru a primi corepondenţa poştală nedorită. 
De asemenea, românii alături de bulgari şi maltezi, ar fi cei mai puţin dispuşi să cumpere mobilă la mâna a doua pentru a reduce cantitatea de deşeuri de pe piaţă, în timp ce 7 din 10 suedezi, finlandezi şi danezi ar opta pentru o astfel de metodă.
 
Românii ar prefera să dea înapoi produsul vechi, la schimb, atunci când cumpără unul nou
 
În ceea ce priveşte bunurile de folosinţă îndelungată şi decizia de cumpărare, cei mai mulţi dintre românii interogaţi în cadrul studiului au declarat că metoda producătorului care ar lua înapoi produsul vechi, atunci când se face o nouă achiziţie, i-ar influenţa cel mai mult decizia de cumpărare. De asemenea, atunci când decid să achiziţioneze un produs, românii îşi doresc o perioadă de garanţie cât mai mare a bunului, dar şi ca produsul să poate fi utilizat o perioadă cât mai îndelungată.
Valoarea totală a deşeurilor generate anual de gospodării şi întreprinderi în România (2012)- au fost de 219. 309. 676 tone, iar în Uniunea Europeană: 2. 468. 300. 000 tone.
 
În anul 2011, fiecare cetăţean din cele 27 de state membre ale UE a generat în medie 159 kg de deşeuri de ambalaje. Această cantitate a variat între 43 kg şi 216 kg pe cap de locuitor. Hârtia şi cartonul, sticla, materialele plastice şi metalul sunt, în această ordine, cele mai răspândite tipuri de deşeuri de ambalaje din UE.
La nivelul UE, cantitatea de deşeuri de plastic provenită de la consumatorii finali s-a ridicat la 25,1 milioane tone, în creştere cu 2,4 % faţă de nivelul înregistrat în 2010. Acestea au fost valorificate în proporţie de aproximativ 60 % în 2011, tendinţa fiind în continuare de creştere.
 
Potrivit unui studiu, o punere deplină în aplicare a legislaţiei UE în materie de deşeuri ar genera o economie de 72 miliarde EUR anual, o creştere a cifrei de afaceri anuale în sectorul gestionării deşeurilor şi al reciclării de 42 miliarde EUR la nivelul UE, precum şi 400. 000 de locuri de muncă până în 2020.
În fiecare an, în Europa se produc aproximativ 90 milioane tone de deşeuri alimentare.
„Deşeurile electronice” – deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) – reprezintă unul din cele mai dinamice fluxuri de deşeuri din Europa, înregistrând anual o creştere de 3-5 %. 
Share This Article