Fără antrenorii Gicu Vasilan şi Lena Sterea, prezenţi la naţionalele de cadeţi (U18) de la Craiova, unde CSM Drobeta a obţinut doar un bronz prin Anda Vâlvoi (57 kg), o parte a componenţilor de la secţia de judo a clubului severinean a luptat în Serbia. La turneul de verificare de la Temerin, unde au participat sportivi din şapte ţări, severineanca Denisa Vâlvoi (U11; – 29 kg) s-a impus la categoria respectivă de vârstă şi greutate, iar Alexandra Nae (U15; – 44 kg) s-a clasat pe locul secund. Pe ultima treaptă a podiumului de premiere au urcat Diana Argint (U13; – 40 kg), Iasmina Covaciu (U15; – 36 kg), Roberta Ioviţă (U15; – 48 kg), Krisztina Tătar (U21; – 48 kg) şi Ionuţ Ianîcu (U21; – 60 kg).
Rezultatele de la Craiova sunt mulţumitoare, ţinând cont că Anda Vâlvoi a luptat accidentată, iar Andreea Borontiş, clasată pe 5, e la primul an de cadeţi. Mai puteam lua un loc bun prin Ana Maria Stroe, dar ea n-a mai putut participa din cauza unei puternice răceli. În paralel cu naţionalele de cadeţi, o parte dintre judoka de la CSM au luptat în Serbia, unde au obţinut rezultate foarte bune. La Temerin, a fost o bună verificare în perspectiva naţionalelor de copii şi juniori, care vor avea loc în primăvară.
A spus antrenoarea Lena Sterea