Cuplurile care doresc să îşi unească destinele la Poarta Sărutului de Sfântul Valentin sau de Dragobete, pot depune cereri în acest sens la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Târgu Jiu.
Pentru cei care vor să îşi unească destinele pe data de 14 februarie, intervalul de depunere a cererilor este 2-5 februarie, iar pentru data de 24 februarie, cererile se pot depune între 11-13 februarie.
Directorul SPCLEP Târgu Jiu, Laurenţiu Dan, a spus că taxele pentru oficierea căsătoriei au rămas aceleaşi de câţiva ani.
La solicitarea cuplurilor, se vor face căsătorii şi la Poarta Sărutului, taxa e aceeaşi de mulţi ani – 400 lei, iar pentru Sfântul Valentin de la primărie care va fi într-o zi de sâmbătă taxa este de 100 lei până la ora 14,00, iar după această oră este de 200 lei, cărora li se adaugă şi taxa foto-video de 60 lei. Ne aşteptăm ca persoanele interesate să se prezinte în intervalele menţionate pentru depunerea documentelor.
A spus Laurenţiu Dan, conform AGERPRES
Căsătoriile se vor oficia atât la Biroul de Stare Civilă din incinta Primăriei Târgu Jiu, cât şi la Poarta Sărutului din Parcul Central al oraşului, la solicitarea persoanelor interesate.