Una caldă, alta rece

Redactia
2 Min Read
Deşi au început seria amicalelor din Antalya cu un succes, băieţii lui Iordănescu au călcat strâmb în partida secundă, susţinută sâmbătă seara. 
În jocul care a spart gheaţa amicalelor din această iarnă pentru echipa din Târgu-Jiu, Pandurii a întâlnit formaţia rusă ce evoluează în liga secundă, Tom Tomsk. Ruşii s-au ţinut tare, fiind învinşi cu greu de către gorjeni. 
Tomsk a deschis scorul la jumătatea reprizei secunde, însă pandurii au redresat rezultatul până la ultimul fluier. 
Policlinica Buna Vestire Craiova
 
Eric(75) şi Nistor(86) i-au cuminţit pe încăpăţânaţii ruşi, iar Edi Iordănescu şi-a văzut primul obiectiv îndeplinit. 
Victoria, aşa cum şi-a exprimat dorinţa înainte de începerea acestei serii de partide amicale, era primordială pentru tânărul antrenor. 
Succesul a venit, dar nu a fost perpetuat. În întâlnirea cu Tom Tomsk, Pandurii a început meciul cu următoarea formulă: Gliwa – Pleaşcă, Şandru, Vasiljevic, Momcilovic – Shamsin, Nistor, Elton, Nicoară – Smrekar, Matulevicius. După pauză, Edi Iordănescu le-a dat o şansă tuturor jucătorilor din lotul deplasat în Antalya, introducându-i pe toţi cu excepţia celor accidentaţi. 
 
Răpuşi de polonezi 
 
Soarta n-a mai mizat pe gorjeni şi în confruntarea acestora cu polonezii de la TS Podbeskidzie Bielsko-Biala, ocupanta locului opt în primul eşalon din Polonia. 
Adversarul pandurilor, de această dată unul mult mai puternic, n-a fost răpus de avangarada trimisă la „luptă” de Iordănescu. 
 
Formaţia poloneză a marcat câte un gol pe repriză, iar, între cele două reuşite, Nistor pandurul a irosit o lovitură de pedeapsă, ratând astfel egalarea. Scor final 2-0 pentru gruparea din Polonia, înfrângere nesatisfăcătoare pentru banca tehnică a pandurilor. 
În acest joc, Edi Iordănescu a mizat pe următorii fotbalişti: Stanca – Unguruşan, Elton, Vasiljevic, Grecu – Buleică, Piţian, Anton, Nicoară – Smrekar, M. Roman. 
Pe parcurs, au mai intrat: Gliwa, Momcilovic, Pleaşcă, Horj, Shamsin, Brata, Matulevicius, Nistor, Eric de Oliveira. 
Distribuie acest articol