Voleibaliştii din Bănie, la un punct de Dinamo

Redactia
Voleibaliştii de la SCM “U” Craiova au obţinut, duminică, a zecea victorie din acest sezon a Diviziei A1. Sportivii pregătiţi de Dănuţ Pascu şi Claudiu Mitru au oprit acasă toate cele trei puncte puse în joc, după ce au trecut cu 3-1 (25-17, 25-23, 23-25, 25-21) de ultima clasată, Steaua Bucureşti.
La finalul partidei, tehnicianul Dănuţ Pascu s-a arătat mulţumit de rezultat şi parţial de evoluţia elevilor săi. 
 
A fost o victorie chinuită. Am jucat la valaorea noastră doar în primul set, după care am desconsiderat adversarul. Am intrat în jocul lor. Ei s-au anunţat de la început periculoşi, au venit cu gălăgie multă, motivaţi pentru acest joc. Au vrut să facă o surpriză, şi în stilul nostru caracteristic, ne-am relaxat. Le-am dat posibilitatea să reintre în joc şi, după aceea, ne-am chinuit să ne impunem.
A afirmat Dănuţ Pascu, la finalul partidei cu Steaua
 
«Punctele sunt de aur pentru noi»
 
Acesta a recunoscut că punctele din meciul cu “militarii” sunt foarte importante pentru primele patru locuri. 
 
Aceste trei puncte sunt de aur pentru noi, pentru că lupta se încinge între primele patru locuri. Alte două echipe vin puternic din urmă, Galaţiul şi CSM Bucureşti, şi tocmai de aceea trebuie să fim serioşi în partidele viitoare. Mă interesează mult evoluţia noastră, calitatea prestaţiei, modul în care decurge jocul şi, evident, să scoatem cât mai multe puncte.
A mai spus Pascu
 
Şi Bogdan Ene a apreciat valoarea adversarilor, considerând că nu merită să fie pe ultimul loc. 
 
Ne aşteptam la un meci greu cu o formaţie Steaua, care arată mult mai bine decât la începutul campionatului. Au un antrenor nou, doi jucători proaspeţi veniţi, o altă tactică, o altă pregătire. Am venit şi după deplasarea de la Trentino, am avut multe meciuri într-un timp scurt. A fost greu, dar mă bucur că am scos-o la capăt.
A punctat Bogdan Ene
 
În etapa viitoare, oltenii, care au rămas pe locul patru, vor juca în deplasare, cu ocupanta locului doi, ACSVM Zalău. Până atunci, însă, mâine, vor susţine prima manşă din sferturile de finală ale Cupei României, în Sala Polivalentă urmând să întâlnească, de la ora 17.00, pe CSM Bucureşti. 
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol