Printre câştigători

Redactia
1 Min Read
Cei trei atleţi legitimaţi la CSM Craiova, care au alergat, joi, la crosul internaţional de la Dubai, nu au rămas cu mâna goală la finalul competiţiei. 
Chiar dacă în clasamentul individual nu au reuşit să urce pe podium, craiovenii au avut un succes răsunător împreună cu echipele balcanice. Formaţia masculină a ţărilor din Balcani, din care a făcut parte şi sportivul legitimat la CSM Craiova, Andrei Ştefana, a câştigat trofeul suprem al întrecerii pe echipe, în timp ce trupa fetelor s-a clasat pe poziţia secundă, echipă în componenţa căreia s-au aflat Daniela Constantinescu şi Elena Moagă. 
 
În ierarhia individuală, Ştefana a ocupat locul cinci, Constantinescu a trecut linia de sosire pe poziţia a zecea, iar Moagă a încheiat competiţia două locuri mai jos. După terminarea concursului, sportivii au avut posibilitatea să viziteze principalele puncte turistice din impresionantul Dubai.
Share This Article