După eşecul de la Atlassib Sibiu, echipa masculină de baschet a SCM „U” Craiova s-a despărţit de managerul secţiei de baschet a clubului, Marius Toma. Acesta şi-a anunţat ieri demisia în cadrul unei conferinţe de presă, motivând că era nevoie de un şoc.
Este un moment mai puţin plăcut pentru că, în urma rezultatelor şi a situaţiei create la echipă, trebuie să plătească o persoană şi aceea voi fi eu. Nu trebuie să fiu împins de partea sentimentală, ci trebuie să vorbim concret.
Au fost primele cuvinte ale lui Marius Toma
Fostul manager al clubului din Bănie a ţinut să amintească şi lucrurile pozitive realizate.
Acum se văd nişte probleme acumulate în timp. Astăzi (n.r. – ieri) mi-am depus demisia la club. În ultimii doi ani şi jumătate, de când a reapărut Sala Polivalentă, cred că s-au realizat destul de multe lucruri. Pe plan naţional am reuşit să organizăm All Star Game-ul şi Campionatul Naţional de Minibaschet.
Marius Toma, ex-manager secţia baschet a SCM „U” Craiova
«Construcţia acestui club este unicat în România»
Toma a explicat şi unul dintre motivele care au dus la aceste rezultate şi de ce în vară au plecat foarte mulţi jucători.
Toată lumea a spus că n-am putut să păstrăm jucători. Din nefericire, aceşti jucători n-au putut fi păstraţi pentru acest buget. Procentual SCM Craiova primeşte mai mult de la Primăria Craiova, decât primeşte CSM Bucureşti de la Primăria Capitalei, dar, din nefericire, construcţia acestui club, din 2006, cu cele cinci echipe în prima ligă sunt unicat în România pentru acest buget. Jucătorii nu au putut fi ţinuţi pentru că nu le-am satisfăcut pretenţiile financiare şi evident că au fost tentaţi de alte oferte. Presiunea este pe mine, dar acest proiect extraordinar trebuie să meargă mai departe. Cea mai mare greşeală este că n-am renunţat în vară, dar am crezut că alături de Andelko Mandic, pot să aduc nişte jucători şi să facem performanţă la Craiova.
A mai spus Marius Toma
Acesta a recunoscut că publicul craiovean este însetat de performanţă: „Craiova are nevoie de performanţă, de sală plină, Craiova a dovedit că poate aduce trei mii de spectatori la fiecare partidă, însă publicul vrea performanţă.”
În timp ce Marius Toma îşi anunţa demisia, echipa pregătită de Andelko Mandic a făcut deplasarea în Macedonia, unde astăzi, de la ora 20.00, va întâlni pe KK Kozuv, în al cincilea meci din Liga Balcanică.
În acest sezon baschetbaliştii craioveni se află pe locul 9 în Liga Naţională, cu 14 puncte, iar în Liga Balcanică ocupă locul 4 din 6 formaţii, cu cinci puncte.







