Aspiră la finală

Redactia
Victoria din ultima etapă a turului Ligii I, obţinută împotriva formaţiei Rapid Bucureşti, a fost dublată de panduri cu un nou succes, unul ce, dintr-o anumită perspectivă, a contat mai mult. 
La primul meci de la plecarea lui Grigoraş, pandurii au reuşit o izbândă importantă, care le-a asigurat prezenţa în faza semifinală a Cupei Ligii. Întâlnindu-se a treia oară cu Oţelul Galaţi în această parta a sezonului, echipa gorjeană a respectat tiparul şi s-a impus încă odată în faţa formaţiei de la malul Dunării. Elevii interimarului Gugu au intrat bine în joc, iar numai după nouă minute de la startul partidei a căzut primul gol în contul gorjenilor. 
 
Reuşită semnată de Nistor, printr-o execuţie personală, de la marginea careului advers. Pe parcurs ce minutele din prima repriză s-au scurs, s-au accelerat şi atacurile pandure, devenind tot mai incisive, însă fără o finalitate concretă. Abia în ultimele secvenţe ale meciului, gazdele au găsit din nou poarta, apărată de altfel sârguincios de-a lungul întâlnirii de fostul “student” Hotoboc.
Însă acesta nu a mai avut ce face la reluarea lui Buleică din minutul 87, care scăpat singur cu portarul, după o pasă ingenioasă a lui Anton, executându-l pe cel care apăra buturile Universităţii Craiova în sezonul trecut. Victoria, respectiv calificarea, fusese astfel clarificată vineri seara la Târgu-Jiu, partea plină a paharului fiind de această dată de partea pandurilor.  
 
În primul rând eu zic că am făcut un meci destul de bun, scorul putea să fie mai mare, dar suntem bucuroşi că am ajuns în semifinale. În al doilea rând suntem dezamăgiţi că nu am putut face o figură bună în campionat aşa cum se aştepta acest oraş, cum se aştepta toată lumea. Locul pe care îl ocupăm în clasament este unul ruşinos pentru noi. Sperăm să ne încărcăm bateriile în această pauză iar de la începutul anului viitor să redevenim ce am fost odată. Mă bucur că am reuşit să înscriu în această seară, mi-am ajutat echipa să câştige, important e că ne-am calificat mai departe.
Dan Nistor, cel care a deschis vineri scorul pe “Municipalul” din Târgu-Jiu 
 
Mijlocaşul a mai afirmat că obiectivul echipei pe termen lung pentru Cupa Ligii este accederea în finală, lucru ce ar mai spăla din ruşinea eşecului total din capmionat. 
 
Sperăm să ajungem în finală şi, de ce nu, s-o şi câştigăm. Vă daţi seama că este un obiectiv pentru noi. La locul pe care îl ocupăm în clasament, eu zic că dacă am câştiga această cupă am mai spăla un pic din ruşine.
A spus jucătorul 
 
Acesta a  continuat, infirmând un eventual transfer la Rapid, scenariu apărut în ultimele zile în presă. 
 
Nu ştiu nimic de un transfer la Rapid, doar ce am văzut prin presă, acum o să plec în vacanţă şi chiar nu ştiu nimic. Eu am contract cu Pandurii, depinde în primul rând de cei de aici, apoi depinde de cei de la Evian, de mine nu depinde nimic deocamdată.
A mai spus Nistor
 
Ştiam că va fi un meci greu, dar plecam cu un moral bun după ultimele victorii cu ei. Poate nu am mai avut atât de multă încredere în noi şi de asta rezultatele mai puţin bune din campionat. Nu eram supăraţi dacă eram învăţaţi să terminăm pe un loc aşa slab în campionat. Sperăm ca în iarnă să facem o pregătire bună şi să ne revenim. Cupa Ligii este un obiectiv pentru noi deoarece au rămas puţine meciuri până în finală, unde se poate întâmpla orice. Am încercat să terminăm anul cu o victorie pe teren propriu şi aveam mare nevoie de asta pentru o pauză liniştită.
A declarat şi Alin Buleică 
 
Acesta a fost şi ultimul meci oficial al anului pentru gruparea gorjeană, care va intra în vacanţă în perioada următoare. În ianuarie, conducerea tehnică a echipei va fi preluată de Edi Iordănescu. Pandurii vor intra astfel într-o nouă “eră”, conduşi de un tehnician fără multă experienţă, dar care, probabil, va compensa lipsurile practicii cu prospeţimea tinereţii pe care o posedă. 
 
–––––
 
Pandurii Tg.Jiu – Oţelul Galaţi 2-0 (1-0)
 
Stadionul „Municipal” din Târgu-Jiu
 
Au marcat: Nistor (min. 9), Buleică (min. 87)
 
Pandurii: Gliwa – Unguruşan, Erico, Elton, Momcilovic – Anton, Nistor, Răduţ (C. Predescu, min.62) – Buleică, Shalaj (Nicoară, min. 12, Şendroiu, min. 80) – M. Roman. 
Antrenor: Dorian Gugu
 
Oţelul: Hotoboc – Milea, Leca, Ottenhoff (I. Popa, min. 70), Murgoci (Bîrlădeanu, min. 65) – Cucu, Karlik – Brigido (Stoian, min. 46), Helder Lopes – Tudorie, Cristian Cristea. 
Antrenor: Tibor Selymes
 
Arbitri: Marian Balaci – Gero Szabo, Ionuţ Bobe. R: Viorel Flueran. 
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol