Cea mai în formă grupare doljeană ce activează în ultimul eşalon naţional este fără îndoială CSO Filiaşi, tocmai formaţia care pornise cu o mentalitate sceptică campionatul, din postura de nou-promovată. În acest moment, elevii lui Ciurea formează singura echipă din Dolj cu o victorie în bilanţ şi un total de cinci puncte, atât ACSV Municipal cât şi CS Podari acumulând un singur punct până la această oră.
În jocul de sâmbătă, filieşenii au fost foarte aproape de o victorie importantă pe terenul UTA, însă arădenii le-au refuzat toate punctele în finalul partidei, ajutaţi de o lovitură de pedeapsă, acordată, după părerea doljenilor, eronat. Bălă(57) a băgat-o în aţe pentru trupa lui Ciurea, iar Cocină(89 pen.) de la gazde a restabilit egalitatea.
Un rezultat foarte bun pentru noi, deşi o victorie ar fi fost cu totul altceva. Ne-au egalat printr-un penalti pe care arbitrul l-a acordat cu ezitări, a fluierat târziu, iar noi nu credem că a fost contact, mai mult eu zic că se putea dicta fault în atac, faţă de lovitură de la 11 metri. UTA este o echipă bună, sunt realist şi recunosc că şi-au creat mai multe faze de poartă decât noi. Elevii mei au rezistat presiunii printr-o aşezare bună în teren, determinare, au alergat foarte mult. A fost un joc frumos la Arad, spectatorii au avut parte de spectacol, s-a jucat un fotbal ofensiv. Păcat că am luat gol iarăşi în ultimele faze ale partidei, la fel ca la Lugoj. Sperăm ca în jocul cu Motru să obţinem victoria acasă şi să urcăm mai sus în clasament.
A declarat Gigi Ciurea, tehnicianul CSO Filiaşi
Acesta a trimis în teren următoarea garnitură în partida de la Arad: Lascu – Celea, Vulpe, Lupu, Dumitraşcu, Pais, Ştoiu, Obeanu, Creţu, Bălă, Buciuman.
Au mai intrat: Ianâcu, Răducanu, Fruntelată, Vălu.
Încă o înfrângere pentru «municipali», primul punct răsărit la Podari
În aceeaşi zonă, au evoluat şi „municipalii” lui Gavrilă, care s-au întors cu o nouă înfrângere, acum contabilizată pe terenul celor din Ineu.
Gruparea din Işalniţa a cedat pentru a patra oară în acest sezon, după ce a primit gol în ultima secvenţă a meciului.
Georgiu(90+4) a înscris pentru gazde, care şi-au păstrat întreaga miză „acasă”. ACSV Municipal rămâne astfel fără victorie în actualul campionat, iar linia acesteia de clasament este una îngrijorătoare, clasându-se pe ultima poziţie a ierarhiei seriei a IV-a.
Aceeaşi situaţie este valabilă şi pentru CS Podari. Băieţii lui Luţă au cunoscut primul punct din această stagiune abia în etapa de sâmbătă, după ce au remizat alb pe teren propriu cu Vişina Nouă.
Podărenii au evoluat în faţa grupării din Olt prin: Nedelcovici – Stoian, Dina, Dreşcă, Stănia – Ciocârlă, Crângoiu, Săceanu, Jackie – Cristi Niculescu, Preda.
Au mai jucat: Crăciun, Dragomir.
–––-
Seria a III-a
REZULTATE ETAPA A V-A
CS Afumaţi – FCM Târgovişte 5-1
Urban Titu – Atletic Bradu 2-0
CS Podari – CS Vişina Nouă 0-0
Chindia Târgovişte – SCM Argeş Piteşti 0-1
Dinicu Golescu Câmpulung – Concordia II Chiajna 2-2
Inter Clinceni – AFC Astra II 3-0
CS Ştefăneşti – Sporting Roşiori 3-1
Clasament
1. CS Ştefăneşti 5 4 1 0 12-6 13
2. CS Afumaţi 5 3 2 0 17-5 11
3. Concordia II Chiajna 5 3 2 0 12-4 11
4. Chindia Târgovişte 5 2 2 1 10-6 8
5. FCM Târgovişte 5 2 2 1 8-7 8
6. ACS Urban Titu 5 2 2 1 5-4 8
7. CSŞ Dinicu Golescu Câmpulung 5 1 3 1 7-10 6
8. CS Vişina Nouă 5 1 2 2 5-7 5
9. SCM Argeş Piteşti 5 1 2 2 4-9 5
10. Sporting Roşiori 5 1 1 3 7-9 4
11. Inter Clinceni 4 1 1 2 6-8 4
12. Atletic Bradu 4 1 1 2 6-10 4
13. AFC Astra II 5 1 0 5 5-13 3
14. CS Podari 5 0 1 4 3-9 1
Seria a IV-a
REZULTATE ETAPA A V-A
Minerul Motru – Naţional Sebiş 1-3
Minerul Mehedinţi – Millenium Giarmata 0-1
FC Hunedoara – Vulturii Lugoj 1-3
CS Ineu – ACSVM Craiova 1-0
Ştiinţa Turceni – Pandurii Tg.Jiu II 0-1
UTA „Bătrâna Doamnă” – ACSO Filiaşi 1-1
Mama Mia Becicherecul Mic a stat.
Clasament
1. Naţional Sebiş 5 3 2 0 8-3 11
2. Mama Mia Becicherecu Mic 4 3 1 0 15-2 10
3. Vulturii Lugoj 5 3 1 1 6-4 10
4. UTA Bătrâna Doamnă 4 2 2 0 5-3 8
5. FC Hunedoara 5 2 2 1 7-7 8
6. Millenium Giarmata 5 2 1 2 4-5 7
7. Pandurii II Târgu Jiu 5 2 1 2 5-7 7
8. ACSO Filiaşi 5 1 2 2 6-5 5
9. Minerul Mehedinţi 5 1 2 2 3-3 5
10. CS Minerul Motru 4 1 1 2 7-8 4
11. CS Ineu 4 1 0 3 2-11 3
12. Ştiinţa Turceni 4 0 2 2 2-6 2
13. ACSV Mun. Craiova 5 0 1 4 2-8 1