În cadrul Campaniei ,,Verde la Educaţie pentru Circulaţie,, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de educaţie rutieră destinate copiilor cu vârste cuprinse între 4-12 ani, într-un spaţiu special amenajat din incinta parcărilor magazinelor Lidl din Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani.
Astfel, în ziua de 20 septembrie a.c., în intervalul orar 10 -12 au fost organizate activităţi interactive între poliţişti şi copiii prezenţi în zonă, fiind explicate şi exemplificate celor prezenţi semnele şi regulile de circulaţie. În cadrul activităţilor copiii s-au putut familiariza cu indicatoarele rutiere a căror semnificaţie au trebuit să o respecte atunci când s-au desfăşurat activităţi practice pe un board game. Proiectul se adresează atât copiilor cât şi părinţilor, prin acesta urmărindu-se promovarea unui comportament responsabil în rândul acestora şi implicit, reducerea numărului de accidente în care sunt implicaţi copii.






