În zilele de vineri şi sâmbătă, pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au continuat, alături de jandarmi, poliţişti, poliţişti de frontieră, dar şi de reprezentanţi ai SGA, SDN şi CLSU, să intervină pentru evacuarea apei, decolmatarea străzilor, curţilor şi podeţelor de trecere, în municipiul Orşova şi comunele Eşelniţa şi Burila Mare.
Vineri, 19 septembrie a.c, la ora 17.47, un echipaj de pompieri, din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin, a intervenit, cu o autospecială cu apă şi spumă, în municipiul Dr.Tr.Severin, strada I.C.Brătianu, pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la un accident rutier produs între două autoturisme. Sâmbătă, 20 septembrie a.c., la ora 05.40, un echipaj de pompieri, din cadrul Staţiei Vânju Mare, a intervenit, cu o autospecială cu apă şi spumă, în localitatea Jiana, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje. Incendiul a fost stins înainte de a se extinde la casa de locuit.
Au ars cca. 3 tone plante furajere. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost determinantă de folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.Pe tot parcursul săptămânii trecute au fost efectuate căutări ale persoanelor dispărute, pe fluviului Dunărea şi râul Eşelniţa, cu echipe mixte din cadrul ISU „Drobeta”, IPJ şi STPF. În data de 20.09.2014, din informaţiile primite de către echipa de căutare, a fost observat un cadavru uman, pe fluviul Dunărea (în golful Eşelniţa), la suprafaţa apei. Pompierii au acţionat cu ajutorul unei bărci pentru scoaterea şi aducerea cadavrului la mal.
La ora 13.00, dispeceratul ISU Mehedinţi a fost informat prin SNAU 112 despre prezenţa unui cadavru, pe fluviul Dunărea, amonte de barajul P.F.I.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de pompieri, din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin, cu un VW Transporter şi o barcă pneumatică, care a acţionat pentru aducerea la mal a cadavrului.
Cele 2 cadavre au fost predate Serviciului de medicină legală, acestea fiind identificate de către rude, ca fiind persoanele ce au fost declarate dispărute, în data de 15.09.2014, pe str. Salcâmilor, din comuna Eşelniţa.






