Între timp, FRF a anunţat componenţa seriilor din Liga a III-a, iar nou-promovata Minerul Mehedinţi a fost repartizată într-o grupă din care fac parte echipe din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara, Gorj şi Dolj. Adversarele mehedinţenilor vor fi CS Becicherecu Mic, Millenium Giarmata, Vulturii Lugoj, CS Ineu, Naţional Sebiş, UTA “Bătrâna Doamnă” Arad, FC Hunedoara, Minerul Motru, Pandurii II Târgu Jiu, Ştiinţa Turceni, CS Filiaşi şi Metropolitan Işalniţa, fostă ACSMV Craiova.
Astăzi se va stabili şi data la care va începe campionatul, precum şi programul etapelor, dar Minerul încă nu ştie dacă va lua startul în noul sezon. Din lipsa fondurilor, clubul de la Valea Copcii nu a putut pleca în cantonamentul din Serbia, de la Donji Milanovac, iar jucătorii sunt nemulţumiţi că nu au luat niciun ban, deşi de la barajul pentru promovare au trecut două luni.
Aceştia au efectuat joi ultimul antrenament, fără tehnicianul Cristian Boboescu, dezamăgit şi el că încă nu s-au semnat contratele pentru noul sezon. Conducerea i-a anunţat pe jucători să se prezinte luni, de la ora 17.30, la antrenamentul de pe Stadionul Termo şi le-a transmis că se vor pregăti doar pe plan local.
Nici achiziţii importante nu s-au făcut în această vară la nou-promovata în Liga a III-a, iar Primăria Severin, care în paralel a negociat aducerea divizionarei secunde Metalul Reşiţa la malul Dunării, a anunţat că nu poate vira bani în contul Minerului decât în luna octombrie, invocând faptul că actele prin care s-a semnat protocolul de asociere încă nu au fost trecute prin judecătorie. Consiliul Judeţean Mehedinţi, celălalt finanţator al cubului cu sediul la Valea Copcii, a garantat că va aloca în septembrie prima tranşă din cei 300.000 de lei promişi, astfel că Minerul se află în imposibilitatea de a-şi motiva jucătorii pentru prima etapă.
De altfel, oficialii de la Valea Copcii speră ca echipa lor să fie cea care va sta în runda inaugurală, seria a IV-a având un număr impar de participante. Până la debutul sezonului, Minerul va mai disputa câteva partide de verificare, iar în această săptămână ar putea întâlni FC Podari, echipă doljeană repartizată, surprinzător, în seria a III-a.
Miercurea trecută, echipa antrenată de Cristian Boboescu a susţinut un amical cu divizionara D mehedinţeană AS Drobeta 2013, de care a trecut cu 7-0 pe Stadionul Termo din Tr.Severin, prin golurile lui Robert Eduard Ilinca (10), Andrei Laurenţiu Enea (18 – pen), Alexandru Ştefan (30), Adelin Făinişi (47 – pen, 56), Sergiu Ţuncu (80) şi Mario Porcescu (83).
Nu ştim dacă vom juca în Liga a III-a, dar ar fi păcat să se desfiinţeze echipa, după ce am promovat. Bani nu am primit deloc, nu am plecat nici în cantonament la sârbi şi nu ne-am mai antrenat de joi. Ne-au spus că vom face cantonament pe plan local şi că ne vor caza la taberele şcolare din Severin.
Au spus jucătorii







