Florina Pierdevară, sportivă legitimată la CSU Craiova, este una dintre reprezentantele României la Campionatul European de la Zurich, în proba de 800 de metri, alături de Mirela Lavric şi Mihaela Nunu. Chiar dacă a ocupat doar locul patru în proba amintită la campionatele naţionale din acest an, Pierdevară a avut îndeplinit baremul pentru europene şi a fost cooptată în lotul tricolor pentru Zurich. Craioveanca îşi propune să se autodepăşească la această competiţie, sperând la doborârea recordului personal în cursa de 800 de metri şi o calificare în finală.
“Merg cu gânduri bune la Zurich. Sper să pot prinde finala probei şi să îmi îmbunătăţesc recordul personal. Stau foarte bine cu pregătirea, nu am întâmpinat probleme. Mai rămâne doar să fac o cursă bună la momentul de faţă. Sper să prind o formă bună la ora concursului şi să nu cedez. Despre restul sportivilor din delegaţia României pot spune că sunt ambiţioşi să facă o treabă bună la acest concurs. Văd lotul tricolor ca pe o reuşită la Zurich, deoarece sunt sigură că vom înregistra rezultate bune pentru nivelul sportului de la noi din ţară. Nu ne putem compara cu atleţii din ţările mult mai dezvoltate, din punctul de vedere a mai multor capitole, dar vom încerca să ne ridicăm la un nivel cât de cât apropiat,” a declarat Florina Pierdevară, pentru “Ediţie Specială”, înainte de plecarea la Zurich.
Florina Pierdevară a devenit în urmă cu câteva săptămâni campioană naţională şi balcanică la 1500 de metri, însă la Campionatul European va participa la proba de 800 metri. Recordul personal pentru Florina în cursa de 800 de metri este de 2.03.37 min, rezultat înregistrat anul trecut la Bucureşti. Sportiva din Bănie va intra astăzi în runda calificărilor, urmând ca joi să se desfăşoare semifinalele, iar sâmbătă se vor împărţi medaliile.