Patru copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani, au fost prinşi de jandarmii şi poliţiştii în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-un autovehicul.
“În ziua de 11.08.2014, în jurul orei 14.45, un subofiţer din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, aflat în timpul liber, a observat, în zona Scolii generale nr. 32 din Craiova, patru tineri care încercau portierele autovehiculelor parcate pe aleea Castanilor. Subofiţerul a sesizat imediat o patrulă mixtă formată din poliţist din cadrul Secţiei 5 Poliţie şi jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova, care s-a deplasat la faţa locului şi a surprins patru tineri în timp ce reuşiseră să deschidă portiera stânga spate a unui autoturism, de culoare galbenă, parcat pe aleea Castanilor. Patrula mixtă de ordine publică a procedat la identificarea celor patru tineri, constatând ca se numesc M. Florin, în vârstă de 11 ani, N. Mihai, în vârstă de 12 ani, C.Alex, în vârstă de 11 ani şi M. Florentina, în vârstă de 13 ani, care locuiesc fără forme legale în Craiova.”- Gruparea de Jandarmi Craiova
Deşi nu au reuşit să fure nimic din autoturismul respectiv, cei patru copii au fost duşi la sediul Secţiei 5 Poliţie, pe numele lor fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.