Divizionara secundă din Râmnicu-Vâlcea a adus o gură “experimentată” de aer la echipă, ceea ce era nevoie dacă analizăm ultimele evoluţii ale vâlcenilor din amicale. Oficialii din “Zăvoi” au reuşit să parafeze o înţelegere pentru un sezon cu mijlocaşul în vârstă de 31 de ani Daniel Stana, ultima oară la CFR Cluj.
Un jucător multilateral, care poate evolua atât pe bandă cât şi în centrul liniei mediene, şi cu o experienţă vastă la nivel înalt în fotbalul românesc. Stana are la activ 33 de meciuri şi cinci goluri în primul eşalon şi 158 de partide şi şapte goluri în eşalonul secund. În trecut, fotbalistul a mai evoluat pentru echipe precum FC Naţional Bucureşti, Petrolul Ploieşti, FC Argeş Piteşti, Rocar Bucureşti, Minerul Motru, Ceahlăul Piatra Neamţ şi CS Otopeni.
Daniel a ajuns în cantonamentul echipei noastre marţi seara şi în această dimineaţă(n.r ieri) a semnat un contract valabil pentru un sezon, cu drept de prelungire pe încă unul. Este un fotbalist experimentat care ne poate ajuta mult. Am fost in negocieri cu el de câteva săptămâni, mă bucur că a ales să joace la echipa noastră. Este un jucător de caracter şi va aduce un mare plus echipei la mijlocul terenului. Sunt sigur că nu va avea probleme în a se acomoda şi integra rapid în echipa noastră.
A afirmat Lucian Munteanu, managerul general al clubului din “Zăvoi”, conform site-ului oficial al formaţiei
În acelaşi timp, vâlcenii au renunţat la serviciile brazilienilor Orlando Da Costa şi Romero Casinhas. Vineri, CSM Râmnicu-Vâlcea va disputa un ultim amical în cantonamentul de la Braşov, contra formaţiei FC Voluntari.