Anchetă în cazul maidanezului împuşcat în pădurea de la Teasc

Redactia
1 Min Read

Cazul maidanezului ucis cu bestialitate în pădurea dintre localităţile Malu Mare şi Teasc nu a rămas fără urmări. Poliţiştii doljeni au deschis o anchetă. Paznicul fondului de vânătoare e cercetat penal.

S-a făcut dosar pentru ucidere prin cruzime în urma vizualizării imaginilor.
A declarat Amelia Căprărin, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj

Reamintim că, săptămâna trecută, un paznic al unui fond de vânătoare a împuşcat un câine maidanez pe motiv că ar fi vânat un iepure.  
Un pescar aflat în zonă a văzut ce se întâmplă, a sunat la 112 şi a filmat incidentul. Fără acesta, poate că nimeni nu ar fi aflat nimic.

După apelul la 112, în zonă a venit poliţistul din comună. În faţa lui, unul dintre paznicii fondului de vânătoare a luat câinele de un picior şi l-a târât până la maşină. Văzând că animalul încă mişca, individul i-a zdrobit capul cu piciorul. Asta deşi putea să îi curme suferinţa împuşcându-l din nou.
Reprezentanţii organizaţiilor pentru Protecţia Animalelor au anunţat încă de atunci că vor depune plângere penală.

Distribuie acest articol