Theo Matican, experienţă cu «de toate» pe meleagurile iberice

Redactia

Paraciclistul craiovean a participat de curând la o nouă competiţie internaţională de ciclism rezervată persoanelor cu dizabilităţi. “Călare” pe triciclul său, Theo a luat parte la etapa de Cupă Mondială desfăşurată în Segovia, Spania. Timp de trei zile, în perioada 25-27 iulie, cei mai buni paraciclişti din lume s-au întrecut pentru primele poziţii, care să le aducă noi puncte în clasamentul mondial.
Theo a început destul de bine competiţia şi s-a clasat după prima probă, cea de contratimp, pe locul 15. Însă ghinionul avea să îi apară în cale la cea de-a doua întrecere. Theo a suferit din nou un accident în timpul cursei şi a căzut de două ori la rând.
Dar, în ciuda evenimentelor nefericite, experienţa a fost una interesantă pentru sportivul nostru, care s-a simţit bine concurând pe drumurile din Spania.

Am terminat proba de contratimp individual pe 15 şi la a doua probă am suferit probleme tehnice, glumind puţin. În timpul cursei, furtunul de la bidonul de apă i-a intrat de două ori în spiţe şi l-a doborât la pământ, în momentul în care ajunsese pe locul zece. Nu este o dramă, se întâmplă şi astfel de evenimente în viaţa unui sportiv, nu pot fi ocolite. Este bine că nu s-a accidentat grav, a scăpat doar cu câteva zgârieturi. Competiţia a fost foarte frumoasă în cele din urmă, Theo s-a simţit bine şi asta contează. Am avut parte de o experienţă memorabilă, mai ales că pe drumul spre Segovia am rămas blocaţi două zile la Torino, din cauza unor probleme la maşină. Am ajuns mai târziu şi iniţial un au vrut să ne mai primească, dar au înţeles situaţia şi ne-au lăsat să participăm. Vrem să îi mulţumim pe această cale domnului director de la CSM Craiova, clubul unde Theo este legitimat la secţia de ciclism, pentru sprijinul acordat în vederea deplasării la această competiţie, deoarece dânsul a reuşit să ne aducă un sponsor care să ne ajute cu partea financiară.
A declarat Sorin Matican, tatăl lui Theo

Theo a fost singurul reprezentant al României, el luând parte la categoría T2. Cursa de contratimp individual s-a consumat în Cuellar(11 km), iar cea de şosea în Cantimpalos, impunând trei ture de 9 km, ambele fiind localităţi din regiunea Segovia a Spaniei.
În total, s-au adunat la linia de start peste 40 de triciclete de şosea, peste 160 de handbike şi 180 de biciclete, competiţia reunind sportivi de pe toate continentele.
Următoarea provocare pentru Theo va fi pe zece august, la Bucureşti, în cadrul Grand Prix-ului organizat de Alex Ciocan şi peste alte 13 zile va urma un concurs asemănător la Râmnicu-Vâlcea. Pe plan internaţional, Theo Matican va închide sezonul competiţional cu etapele de Cupă Europeană de la Praga(20 septembrie) şi Belgrad(27 septembrie).

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol