Duicu şi-a turnat la DNA un prieten jurnalist

Redactia
18 Min Read

Jurnalistul Andrei Bădin de la o televiziune centrală  a avut emisiuni o bucată de vreme  şi la televiziunea patronată de Adrian Duicu  ,,Tele 2 Drobeta” din Severin, cel în cauză fiind perceput atunci ca un apropiat al baronului. În arest Duicu şi-a adus aminte că în acele vremuri jurnalistul Bădin i-ar fi cerut mită ca să nu o compromită pe ministra Rovana Plumb aşa că l-a denunţat la DNA.
Ca urmare a denunţului lui Adrian Duicu, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au anunţat, zilele trecute, că realizatorul TV Andrei Bădin este acuzat de luare de mită. Moderatorul emisiunii de la B1TV i-ar fi cerut lui Adrian Duicu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, suma de 5.000 de lei, bani de concediu, pentru a nu difuza o campanie de presă care o viza la acel moment pe ministrul Rovana Plumb.

Din ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora în  luna august 2013, numitul Bădin Andrei-Dan, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune naţional, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice. Suspectului Bădin Andrei-Dan i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Se arată într-un comunicat oficial transmis de către procurorii DNA

În urma audierii lui Adrian Duicu, procurorii au găsit în interceptările telefonice de la dosar, o convorbire în care Bădin îi cere “bani de concediu” lui Duicu. Dealtfel Adrian Duicu a fost cel care a înregistrat la DNA o plângere penală împotriva lui Andrei Bădin, pentru ŞANTAJ. La doar câteva zile după această plângere, realizatorul TV a şi fost chemat la audieri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Rovana Plumb – motivul ŞANTAJULUI

Din discuţiile care apar în interceptări,  există  o convorbire în care realizatorul B1 Andrei Bădin se laudă că deţine mai multe înregistrări şi poze compromiţătoare cu ministrul Rovana Plumb, pe care intenţionează să le difuzeze în cadrul emisiunii “Actualitatea Românească”. Ulterior, tot în convorbirile telefonice apare o discuţie între Adrian Duicu şi Bădin, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi încercând să îi spună realizatorului să nu facă această emisiune. În schimb, Andrei Bădin îi cere lui Duicu “o recompensă” pe motivul că şi-ar dori să plece “într-o excursie”. Adrian Duicu este de acord şi îi cere lui Bădin un cont pentru a-i putea transfera suma de bani cerută, aproximativ 5.000 de lei. Pe interceptările din dosar apare un sms trimis de Bădin către Duicu cu detaliile unui cont bancar, iar ulterior plata a fost făcută din contul uneia din cele trei societăţi deţinute de către familia Duicu, către contul indicat de Bădin. De precizat că Andrei Bădin a realizat emisiuni în cadrul televiziunii Tele2 din Drobeta Turnu Severin, post de televiziune patronat de către Adrian Duicu, perioadă în care se număra printre apropiaţii fostului preşedinte CJ Mehedinţi, fiind alături de el nu doar profesional, ci şi la întâlniri restrânse.

Activitatea lui Bădin ca moderator TV a fost suspendată la B1 TV

În urma informaţiilor apărute în presă privind o posibilă punere sub învinuire penală a jurnalistului Andrei Bădin, B1 TV a hotărât ca, până la clarificarea situaţiei de către organele competente, să suspende atât apariţia sa în emisiunile televizate ale postului, cât şi implicarea în deciziile editoriale. Andrei Bădin beneficiază în mod firesc de prezumţia de nevinovăţie şi suntem convinşi că va lămuri acuzaţiile care i se aduc. Totuşi, din respect pentru telespectatorii noştri, simpla suspiciune de încălcare a codului deontologic al profesiei de jurnalist ne-a determinat să luăm, de comun acord cu Andrei Bădin, decizia de retragere a sa din emisiunile postului.
Arată B1 Tv într-un comunicat publicat pe site-ul postului

Duicu & co., la judecată

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată a baronului PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu, a fostului şef de la IPJ Mehedinţi, dar şi a altor inculpaţi între care şi jurnalistul Andrei Bădin.
Astfel, potrivit DNA s-a dispus trimiterea în stare de arest preventiv a lui Duicu, pentru  trafic de influenţă; cumpărarea de influenţă;  trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite; două infracţiuni de dare de mită;  permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite;  trafic de influenţă;  primire de foloase necuvenite; două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia.

Tot în stare de arest preventiv a fost trimis în judecată şi Constantin-Ştefan Ponea, şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă, dar şi Constantin Popescu , om de afaceri şi preşedintele PSD Orşova, la data faptelor, în sarcina căruia s-au reţinut trei infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite.

În stare de libertate au fost trimişi în faţa instanţei: Drăghia Valentina, administrator al unei societăţi comerciale, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la folosirea influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite;  Rolea Elisabeta-Zenovia, preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi şi Feraru Grigoriţa, consilier principal în cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi la data faptelor, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită; Borugă Doina, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Severin şi POPESCU DANIELA-DELIA, director executiv în cadrul consiliului judeţean Mehedinţi şi preşedinte al consiliului de administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Severin, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite; Stănoiu Cristian-Damian, avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată; Bădin Andrei-Dan, realizator TV, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.

Din rechizitoriul DNA s-a reţinut:

În perioada martie-iunie 2013, inculpatul Duicu Ioan-Adrian, preşedintele Consiliului judeţean Mehedinţi, a afirmat faţă de inculpatul Ponea Constantin Ştefan, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, faptul că are influenţă asupra mai multor funcţionari publici (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe de o parte, şi consilierii locali din cadrul Consiliului local al municipiului Orşova, pe de altă parte).

Totodată, Duicu Ioan-Adrian i-a promis lui Ponea Constantin Ştefan că îşi va folosi această influenţă, pentru a-i determina pe funcţionarii publici să facă acte care intră în atribuţiilor lor de serviciu, şi anume:
 – în cazul celor dintâi (membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române) să îl menţină temporar Ponea Constantin Ştefan în funcţia de inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească într-o funcţie de conducere în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, respectiv director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică, precum şi să numească o persoană din familia acestuia într-o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public;
– în ceea ce îi priveşte pe membrii Consiliului local al municipiului Orşova, influenţa urma a fi exercitată pentru a-i determina să aprobe scoaterea din domeniul public şi concesionarea, către o altă persoană din familia lui Ponea Constantin Ştefan, la un preţ „convenabil”, a două suprafeţe de teren (în suprafaţă totală de aproximativ 200 de m2, terenuri situate în centrul municipiului Orşova şi reprezentând acostamentul unei străzi). Obţinerea acestor foloase în favoarea unui membru al familiei lui Ponea Constantin Ştefan a şi fost realizată prin exercitarea influenţei de către Duicu Ioan-Adrian asupra unui număr de 11 membri ai Consiliului local Orşova, prin intermediul şi cu ajutorul lui Popescu Constantin, om de afaceri şi preşedintele organizaţiei municipale Orşova a unui partid politic. Ca urmare a exercitării influenţei, consilierii locali au votat scoaterea din domeniul public şi concesionarea celor două suprafeţe de teren. Cele două suprafeţe de teren erau înscrise în cartea funciară a localităţii Orşova ca aparţinând domeniului public al Statului Român, prin urmare, ele nu puteau fi trecute în domeniul privat al localităţii Orşova (şi apoi concesionate); în aceste împrejurări, folosul obţinut prin dobândirea acestor două suprafeţe de teren în condiţiile arătate, este unul necuvenit, obţinut prin nesocotirea prevederilor legale care reglementează regimul juridic al proprietăţii publice.

În schimbul exercitării influenţei avute faţă de funcţionarii publici amintiţi, în sensurile şi pentru scopurile mai sus descrise, Duicu Ioan-Adrian i-a pretins lui Ponea Constantin Ştefan să îl determine pe judecătorul care judeca o anumită cauză să pronunţe o hotărâre care să îi fie favorabilă, în sensul anulării raportului Agenţiei Naţionale de Integritate care îl viza pe Duicu Ioan-Adrian. Folosindu-se de împrejurarea că o persoană din familie este chiar şefa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei care avea de soluţionat cauza respectivă, Ponea Constantin Ştefan i-a promis lui Duicu Ioan-Adrian că îi va obţine acest folos, în sensul că hotărârea care se va da în cauza amintită va fi una favorabilă acestuia din urmă.
În cursul anului anul 2013, inculpatul Duicu Ioan-Adrian a acţionat cu scopul de a crea premisele decontării de către o societate comercială, cu obiect de activitate prestarea de servicii medicale (paraclinice), operând un laborator de investigaţii medicale cu rezonanţă magnetică nucleară administrată în fapt de acesta.
Este vorba despre decontarea unor sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate (pe parcursul anului 2013 societatea a decontat de la casa judeţeană de asigurări de sănătate suma de 3.595.762 de lei), sens în care inculpatul Duicu Ioan-Adrian şi-a folosit influenţa conferită de calitatea sa de preşedinte al organizaţiei judeţene Mehedinţi a Partidului Social Democrat pentru determinarea mai multor funcţionari publici, atât din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cât şi din cadrul casei judeţene de asigurări de sănătate Mehedinţi, să-şi exercite atribuţiile de serviciu în sensul obţinerii folosului urmărit de acesta.
Pentru ajutorul acordat, în sensul realizării intereselor patrimoniale ale firmei administrată în fapt de Duicu Ioan-Adrian, cele două inculpate Feraru Grigoriţa şi respectiv Rolea Elisabeta-Zenovia i-au pretins acestuia din urmă, ca soţii lor să fie numiţi în funcţii, în cadrul administraţiei publice.

În perioada ianuarie – septembrie 2013, inculpaţii: Duicu Ioan-Adrian (preşedintele consiliului judeţean Mehedinţi), Popescu Daniela-Delia (director executiv al consiliului judeţean Mehedinţi şi, în acelaşi timp, preşedintele consiliului de administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin) şi Borugă Doina (manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin) au permis unor persoane neautorizate (reprezentanţii ai unor societăţi comerciale) accesul la informaţii care nu erau destinate publicităţii (informaţii constând în preconizarea de către reprezentanţii consiliului judeţean Mehedinţi şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin demarării unei proceduri de achiziţie publică având ca obiect achiziţionarea de echipamente medicale şi de mobilier necesar utilării blocului materno-infantil din cadrul Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, precum şi date tehnice şi financiare necesare întocmirii documentaţiei de atribuire a achiziţie publice), acţionând cu scopul de a obţine pentru cei doi agenţi economici menţionaţi un folos necuvenit (constând în înlăturarea competitorilor economici şi în asigurarea unei marje de profit maximale).
În intervalul 30 iulie – 8 august 2013, inculpatul Stănoiu Cristian-Damian, acţionând în calitate de avocat, în exercitarea activităţilor profesionale, a atestat în mod necorespunzător realităţii data unui act juridic, pe care l-a pus la dispoziţie numitei Borugă Doina, pentru a-l folosi în vederea producerii de consecinţe juridice.

În luna august 2013, inculpatul Duicu Ioan-Adrian i-a solicitat unui administrator de firmă, să efectueze lucrări de dulgherie la un imobil pe care familia Duicu îl utilizează ca locuinţă. Dând curs solicitării inculpatului, administratorul firmei a achiziţionat materialele necesare (în valoare de 28.039,51 lei, potrivit facturii din data de 01.08.2013) pe care le-a folosit la efectuarea lucrărilor.
Inculpatul Duicu Ioan-Adrian nu a plătit contravaloarea acestor materiale şi nici a manoperei, omul de afaceri nefăcând nici un demers în vederea solicitării acestei sume, tocmai în considerarea calităţii de preşedinte al consiliului judeţean deţinută de cel dintâi. Aceste lucrări aveau să fie facturate abia în aprilie 2014, după arestarea preventivă în cauză a lui Duicu Ioan-Adrian.
În octombrie 2013, pentru a nu plăti lucrările efectuate şi contravaloarea materialelor folosite la această lucrare, inculpatul Duicu Ioan-Adrian i-a dispus inculpatei Borugă Doina, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, să întreprindă demersurile necesare pentru a contracta cu firma omului de afaceri, prin achiziţie directă, lucrările de renovare a secţiei de ortopedie a spitalului.
În acelaşi scop, inculpatul Duicu Ioan-Adrian a asigurat alocarea către Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, din fondurile consiliului judeţean Mehedinţi, a sumelor necesare efectuării plăţilor către societatea comercială respectivă.

Valoarea celor două contracte acordate de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin a fost de 180.794,47 de lei, respectiv de 303.018,26 de lei, ambele valori fiind fără TVA.
În luna august 2013, numitul Bădin Andrei-Dan, realizator al unei emisiuni televizate, difuzată de un post de televiziune naţional, a pretins şi primit de la inculpatul Duicu Ioan-Adrian suma de 5.000 de lei, pentru a nu continua o campanie de presă care viza, la acel moment, pe Ministrul Mediului şi al Schimbărilor Climatice.
După primirea acestei sume de bani, emisiunile realizate de către Bădin Andrei-Dan nu au mai abordat subiectul referitor la presupusele nelegalităţi săvârşite de persoana respectivă.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.

Share This Article