Datoria Termo Craiova, discutată la Congresul PSD

Redactia
4 Min Read

Problema datoriei istorice de 50 de milioane de euro pe care o are Regia Autonomă de Termoficare Craiova către Complexul Energetic Oltenia va fi discutată în cadrul Congresului Naţional al PSD de astăzi. Regia se numără printre datornicii către CEO, la fel cum este şi RAAN Drobeta Turnu Severin. La nivelul Ministerului Economiei au fost analizate situaţiile tuturor celor care au de plătit facturi către complex, însă liderii PSD de la Gorj vor să mai atragă atenţia încă o dată asupra lor, mai ales că este vorba de sume imense care apasă pe bugetul CE Oltenia. Ion Călinoiu, vicepreşedinte PSD la nivel naţional şi Florin Cârciumaru, preşedintele PSD Gorj spun că vor să profite de întâlnirea cu premierul Victor Ponta pentru a-i reaminti că între societăţile statului din Oltenia există un blocaj financiar.

Regia Autonomă de Termoficare Craiova are de achitat către Complexul Oltenia o datorie istorică de peste 50 de milioane de euro, asumată public, într-o intervenţie pe un post local de televiziune din Gorj şi de către primarul Olguţa Vasilescu.
Datoria este una „moştenită” şi, în prezent, depăşeşte posibilităţile financiare ale Primăriei Craiova, sub tutela căreia se află Regia de Termoficare. Altfel spus, sunt şanse minime să fie achitată curând. Problema este că această creanţă, la fel ca şi cea de 300 de milioane de lei a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin, apasă pe bugetul Complexului Energetic Oltenia.
Săptămâna trecută, datornicii din ţară ai CEO au fost convocaţi la Bucureşti, la Ministerul Economiei, pentru o discuţie cu privire la stingerea creanţelor, o primă variantă de lucru pe marginea căreia se discută fiind alocarea banilor prin Hotărâre de Guvern, la rectificarea bugetară.

Discuţiile, mutate în PSD

Policlinica Buna Vestire Craiova

Până când se va stabili dacă măsura este sau nu aplicabilă, discuţia cu privire la datorii, cu precădere ale RA Termoficare Craiova şi ale RAAN Drobeta Turnu Severin, se va muta în sânul PSD. Astăzi, la Craiova este organizat Congresul Partidului Social Democrat, astfel că reprezentanţii organizaţiei de la Gorj vor să profite de prezenţa lui Victor Ponta şi să îi amintească despre blocajul financiar care există între companiile statului.

Călinoiu: «Soluţii există»

Ion Călinoiu, vicepreşedinte PSD la nivel naţional şi preşedinte executiv la organizaţia de la Gorj spune că, în afara problemelor de natură politică, trebuie să ridice şi unele de natură economică, mai ales că privesc cel mai mare producător de energie pe bază de lignit din ţară.

Congresul are un program stabilit de la centru, însă, aşa cum am făcut şi cu alte ocazii, profităm de prezenţa factorilor de decizie din Guvern, de prezenţa premierului Victor Ponta, ca să discutăm şi probleme administrative sau de ordin economic. Iar una dintre ele este cea a datoriilor pe care le au societăţile de stat, cum este şi cazul Termoficării Craiova sau RAAN, către Complexul Oltenia. Întâlnirea este una politică, într-adevăr, dar părerea mea este că trebuie să o ancorăm şi în realităţile administrative sau economice din regiune. Victor Ponta este, întâi de toate, premier, eu, primarul Florin Cârciumaru, suntem oameni din administraţie şi este normal să supunem dezbaterii un astfel de blocaj. Soluţii există, dar nu strică niciodată să grăbim punerea lor în aplicare, chiar dacă facem asta la o şedinţă politică.
A spus Călinoiu

Share This Article