Greşeala recunoscută e pe jumătate iertată. Pe acest principiu magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au dispus ca fostul preşedinte al PSD Orşova Constantin Popescu să nu mai rămână în arest ci în arest la domiciliu. Decizia atacată cu rescur se va judeca zilele acestea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Nu la fel de norocoase sunt celebrele vedete naţionale Adrian Duicu şi Ştefan Ponea, arestate în acelaşi dosar de corupţie, instrumentat de temuţii procurori DNA
Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au arătat clemenţă faţă de Constantin Popescu, preşedintele suspendat al PSD Orşova şi răceală faţă de baronul Adrian Duicu şi şeful Poliţiei Mehedinţi, Ştefan Ponea arestaţi toţi trei în primăvara acestui an într-un dosar de corupţie. Astfel în cazul lui Popescu instanţa nu a mai decis prelungirea mandatului de arestare, ca în cazul lui Duicu şi Ponea, ci a dispus ca el să fie cercetat în stare de arest la domiciliu.Totuşi Constantin Popescu mai are de aşteptat câteva zile până să ajungă acasă la Orşova în arest la domiciliu întrucât procurorii DNA au făcut recurs. Recursul se va judeca în aceste zile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conform unor surse judiciare fostul preşedinte al PSD Orşova a colaborat cu organele de anchetă aşa că cel mai probabil va scăpa de după gratii. Însă Duicu şi Ponea care au probleme penale mult mai mari decât Popescu vor rămâne în arest. Constantin Popescu şi Adrian Duicu, ambii din Orşova sunt vechi prieteni şi au o relaţie de cumetrie. Fostul baron Duicu i-a năşit fiul lui Popescu.
Vorba dulce, mult aduce
Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri ca Popescu Constantin, fostul şef al PSD Orsova, arestat preventiv pentru fapte de corupţie împreună cu Adrian Duicu şi Ştefan Ponea să fie cercetat în stare de arest la domiciliu, o decizie finală în acest caz urmând să ia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.Curtea de Apel Bucureşti a judecat vineri propunerea de prelungire a arestului preventiv pentru cei trei, în cazul lui Adrian Duicu şi al lui Ştefan Ponea, mandatele fiind prelungite.Surse din rândul anchetatorilor au spus că Popescu a colaborat foarte bine cu procurorii, motiv pentru care în cazul său, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu cea a arestului la domiciliu.Fostul preşedinte al Organizaţiei PSD Orşova, Constantin Popescu, a fost arestat în data de 4 aprilie 2014, în dosarul de corupţie în care au fost arestaţi preventiv şi Adrian Duicu şi Ştefan Ponea.
Cu toţii sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie
Constantin Popescu a fost şeful Organizaţiei Partidul Social Democrat Orşova din anul 2011, dându-şi demisia din funcţie după ce a fost arestat preventiv. Societatea Floricola, pe care o deţine în Orşova are concesionat serviciile de salubritate, apă şi canal din municipiu, pe o perioadă de 25 de ani.Surse din Consiliul Local al municipiului Orşova au declarat că şeful PSD Orşova este acuzat în dosarul de corupţie că în calitate de apropiat al preşedintelui CJ Mehedinţi ar fi primit o suprafaţă de peste 5 000 metri pătraţi, în două loturi, la un preţ de şapte euro metrul pătrat în condiţiile în care preţul pieţei în zona respectivă, din Orşova ar fi fost de peste 40 de euro metrul pătrat, întrucât Zona Coramnic are utilităţi, dar şi drum de acces.
Constantin Popescu mai este acuzat că şi-a traficat influenţa de şef al PSD Orşova pentru ca subordonaţii lui pe linie de partid, consilierii locali orşoveni-să voteze atribuirea unui teren în buricul oraşului pentru unul din membrii familiei Ponea.
Dar asta se pare la ordinul şefului cel mare Adrian Duicu, omul care era dator la fostul şef al IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea.