Societatea de salubritate Brantner a sistat de ieri activitatea de ridicare a deşeurilor menajere la 22 de asociaţii de proprietari din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Declaraţia a fost făcută, pentru AGERPRES, de directorul societăţii Mirel Damian.
Măsura a fost luată din cauza debitelor de peste 300.000 lei pe care asociaţiile de proprietari le au de achitat de aproape trei ani pentru serviciile de colectare a gunoiului menajer, mai scrie sursa citată.
Nu vom reveni asupra măsurii luate decât dacă administratorii acestora vor semna un angajament prin care se obligă să plătească eşalonat facturile emise.
A precizat Damian
Alte 28 de asociaţii de proprietari s-au aflat în această situaţia în luna iulie. Colectarea deşeurilor menajere de la acestea a fost reluată după ce şi-au achitat restanţele.







