Ajuns în arest pentru trafic de influenţă chiar de la Palatul Victoria, fostul şef al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, apare în interceptările din dosarul întocmit de procurori, fiind cel care asigura diverşilor apropiaţi ai PSD ,,rezolvarea problemelor”, notează Gândul, citat de Mediafax. În aceste zile a apărut o stenogramă în care Duicu se lăuda că ,,e cu premierul la masă”.
Într-una din interceptări Duicu i se lăuda lui Ionel Georgescu subsecretar de stat în MAI că problema lui ,“s-a rezolvat, ce-ai zis tu, ce vrei tu, la Direcţia Anti-Fraudă”.
Ca garanţie: “sunt cu premierul, aici, la masă”. Ionel Georgescu este un apropiat al lui Cătălin Voicu, fostul senator PSD condamnat la 7 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Într-o altă interceptare, Duicu este surprins dicutând cu Vlad Stoica, şeful cancelariei premierului.
Adrian Duicu apare în stenogramele depuse la dosarul traficului de influenţă de la Palarul Victoria discutând cu Ionel Georgescu pe care îl asigura ca i-a rezolvat o problemă, garantând cu faptul că se afla chiar cu premierul Victor Ponta la masă.
Ionel Georgescu a fost propus de PSD, în 2009, la conducerea DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne. Numele său se leagă de scandalul care a dus la ieşirea PSD din coaliţia de guvernământ cu PDL din 2009. Mai precis, Ionel Georgescu era promovat şi susţinut pentru şefia DGIPI de către Cătălin Voicu şi de fostul general Mitică Iliescu.
Din dosarul fostului senator PSD Cătălin Voicu ştim că acesta dorea chiar sa devină ministrul Internelor. În schimb, la minister au fost numiţi Gabriel Oprea, Dan Nica şi apoi Liviu Dragnea. Premierul Boc a respins propunerea ca Ionel Georgescu să fie numit la şefia DGIPI, acesta fiind şi unul din motivele pentru care PSD a părăsit la acel moment guvernul.
FRAGMENT INTERCEPTĂRI
DUICU: Vezi că problema ta s-a rezolvat acolo, ce-ai zis tu, ce vrei tu, la Direcţia Anti-Fraudă.
GEORGESCU: Hai că vin la tine şi-mi spui.
DUICU: E rezolvată. Sunt cu premierul, aici, la masă.
GEORGESCU: Am înţeles. Vin în zonă după tine?
DUICU: Vino aici! De aici vii şi mă iei!
FRAGMENT 2
DUICU: Tu pune-l într-un plic şi scrie pe el Georgescu. Atâta. Da?
GEORGESCU: Da, da, da.
DUICU: Într-un plic. Că dacă nu răspunde Bădescu, o să sun pe altcineva de la Guvern, pe Andrei Rizoiu, pe secretarul general adjunct al Guvernului. Şi vine ăla şi ţi-l ia.
GEORGESCU: Am înţeles. Într-un plic sigilat, da?
DUICU: Înţelegi?
GEOGESCU: Da, da, domn preşedinte.
FRAGMENT DISCUŢIE CU VLAD STOICA
VLAD STOICA: Da, Adrian?
DUICU: Ce faci?
STOICA: Ce să fac? Uite, la ziua domnului vice-premier Chiţoiu
DUICU: Aha. Am înţeles. Aha.
STOICA: Ia zi, tovarăşu’ Adi!
DUICU: Te rog mult de tot, i-am spus lu’ Adi ceva să-ţi transmită că am vorbit cu şefu’…
STOICA: Ştiu, şefule! Nu-mi zi şi mie! Ştiu! Nu mai….! Vorbim când ne vedem.
DUICU: Am înţeles. Bun.
STOICA: Stai liniştit că ştiu, mi-a zis tot! Da?
DUICU: Da? Da’ cu mine e-n regulă cu treaba aia? Că nici n-am…
STOICA: Stai liniştit! Stai liniştit!
STOICA: Hai! Te pup. Pa, pa.
La începutul săptămânii au apărut şi stenograme în care a fost interceptat Valeriu Zgonea. Concert, Duicu şi Zgonea au fost interceptaţi în timpul unei discuţii purtate anul trecut, în care baronul PSD de Mehedinţi îl ruga pe preşedintele Camerei Deputaţilor “să nu se bage” în schimbarea unui şef de vamă. Potrivit interceptării, Zgonea i s-a adresat lui Duicu cu “Da, şefu’? Da, sefu’ de la Mehedinţi”.
În replică Duicu îi răspunde: “Lasă gargara!”.
Conform stenogramei de la dosar, Valeriu Zgonea i-a promis lui Duicu ,,să nu se bage” în povestea schimbării şefului de vamă.
Stenograma unei discuţii din data de 20.02.2013 între Zgonea Şi Duicu, prezentată de HotNews:
Duicu Ioan-Adrian: Domn’ preşedinte, să trăieşti.
Zgonea Valeriu: Da, şefu’? Da, şefu’ de la Mehedinţi?
Duicu: Lasă gargara!
Zgonea: Ia zi, sefu’!
Duicu: Ce faci?
Zgonea: Uite, bine. Am fost la o întâlnire, mă duc la o altă întâlnire.
Duicu: Şi eu mă duc la partid, ajung la partid că am şedinţă aicea. Auzi? Ce te rog. Sper că nu te bagi în treaba cu Titu, cu Neţoiu. Că mă tot bâzâie că nu ştiu ce vorbeşte cu tine pe-aicea.
Zgonea: Cine?
Duicu: Titu Neţoiu.
Zgonea: Cine-i Titu ăsta, mă?
Duicu: Cu Taverna, mă. (Nota redacţiei Taverna Sârbului e numele unui restaurant de pe malul Dunării din Mehedinti ce aparţine familiei Neţoiu şi unui sârb).
Zgonea: Lasa-mă mă, în pace! Am vorbit ceva cu tine! Ai înnebunit la cap?
Duicu: Bine.
Zgonea: Mă bag eu în ciorba ta?! M-am băgat eu vreodată?
Duicu: Nu. Nu. Nu.
Zgonea: Tu nu eşti serios cu mine, în relaţia cu mine.
Duicu: Nu-i adevărat. E! P…!
Zgonea: Eu sunt serios cu tine.
Duicu: Nu-i adevărat. Nu. Nu-i adevărat.
Zgonea: Tu eşti…Eu când ţi-am promis că nu mă bag şi m-ai rugat, nu mă bag! …Nu m-ai rugat tu să nu mă bag?
Duicu: Da.
Zgonea: E! Şi-atunci? Pa.
Adrian Duicu a încercat să-l schimbe pe Titu Neţoiu din funcţia de şef al Vămii “Porţile de Fier I” dar suspect că ar fi protejatul lui Valeriu Zgonea. Duicu reuşeşte să-l schimbe, mutându-l, însă doar pentru o lună, după care a fost instalat la loc.
Miercuri, alte stenograme au ajuns în spaţiul public. În aceste interceptări obţinute de Hotnews, baronul PSD, Adrian Duicu, îl presează pe Doru Dumitrescu, un oficial din cadrul Ministerului de Interne, să rezolve problema “cu Ponea”.
Dumitrescu vorbea, în martie 2013, cu baronul PSD apelând la cartela preplătită, după cum reiese din interceptari, dar acesta a explicat pentru Hotnews.ro că e numărul de telefon pe care-l foloseşte de 15 ani şi că nu i-a făcut vreo favoare lui Ponea, scrie sursa citată.
Oficialul din MI, care la vremea respectivă ocupa funcţia de adjunct la Departamentul Ordine şi Siguranţă Publică, se oferă chiar să i-l dea la telefon pe Petre Tobă pentru a vorbi personal cu el, dar Duicu refuză. Între timp, în aprilie 2013, premierul Ponta îl avansează pe Dumitrescu în funcţie, numindu-l subsecretar de stat în MI.







