luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

218 permise de conducere, eliberate în patru zile

În perioada 14 – 18 iulie 2014, activităţile principale ale Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Vâlcea s-au desfăşurat în conformitate cu prevederile Ordonaţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

La nivelul serviciului s-au emis în această perioadă 224 de certificate de înmatriculare, 241 de autorizaţii provizorii şi 218 permise de conducere. Totodată, s-au operat 155 de radieri, au fost înregistrate 32 de petiţii şi au fost efectuate 69 de lucrări de secretariat.

Până la data de 18 iulie 2014, la nivelul judeţului Vâlcea au fost înregistrate în evidenţa informatizată un număr de 125.441 de permise de conducere, iar parcul auto local era de 103.947 de vehicule.

Policlinica Buna Vestire Craiova

S-au programat la examenul pentru obţinerea permisului de conducere 295 de candidaţi dintre care 273 au fost examinaţi la proba teoretică şi 123 la proba practică. Dintre candidaţii care au susţinut proba teoretică, 146 (53%) au fost admişi şi 127 (47%) au fost respinşi, iar dintre cei care au susţinut proba practică, 80 (65%) au fost admişi şi 43 (35%) au fost respinşi.

Politica