duminică, decembrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

ediţie.ro a avut dreptate. Promovarea CSU – IMPOSIBILĂ

Astăzi, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a dispus trimiterea cauzei cu privire la CSU Craiova la Comisia de Disciplină.
Astfel, Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal urmează să se pronunţe cu privire la dreptul de a evolua în Liga I a acestei echipe.

Având în vedere că ţintarul Ligii I a fost tras şi, în mod abuziv, LPF a programat pe CSU Craiova, atât în campionatul Ligii I, cât şi în Cupa Ligii, cu siguranţă că aceste meciuri vor fi reprogramate  dacă soluţionarea acestei speţe va întârzia la Comisia de Disciplină, însă indiferent de graba cu care se va judeca acest proces, mai mult mai sigur că una sau două partide din campionatul Ligii I vor fi reprogramate.

Tot astăzi în cadrul şedinţei Comitetului Executiv, majoritatea membrilor au concluzionat că în nici un caz nu se poate pune în discuţie aplicarea NOULUI STATUT adoptat, acesta urmând să producă efecte numai după înscrierea lui la Tribunal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Având în vedere prevederile art. 54 ale STATUTULUI Federaţiei Române de Fotbal în vigoare, Comisia de Disciplină nu poate decât să constate că CSU Craiova – NU ARE DREPT DE PROMOVARE PÂNĂ ÎN ANUL 2016.
O altă soluţie este imposibilă din punct de vedere legal şi regulamentar.

Politica