Un bătrân din localitatea doljeană Poiana Mare a fost depistat deţinând, fără drept, o armă neletală, calibru 8 milimetri. B. Petre, de 61 de ani, le-a declarat poliţiştilor din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Poiana Mare faptul că atât arma cât şi cartuşele le-a cumpărat din Italia în urmă cu aproximativ un an de zile şi le-a introdus în ţară în luna august 2013, fără a le declara la vamă.
Armamentul şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă.