CSU – TRAFIC DE INFLUENŢĂ la Ministerul Sportului

Redactia

Povestea obţinerii iniţiale de către FRF a avizului MTS pentru modificarea statutului FRF, eliberat la data de 1 iulie 2014 şi retras ulterior în 7 iulie 2014, are la bază mai multe infracţiuni de trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu săvărşite direct sau indirect de reprezentanţi ai CSU Craiova.
Când spunem CSU Craiova ne referim în mod clar la Lia Olguţa Vasilescu, care prin influenţa şi autoritatea politică pe care o deţine a săvârşit de-a lungul acestei perioade mai multe acte de trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Astfel că prin GABRIEL ANGHEL (foto) – directorul Registrului Sportiv Român de pe lângă Ministerul Sportului, aceasta a reuşit să obţină în mod fraudulos eliberarea mai multor acte cum ar fi:  CIS (certificat de identitate sportivă) a CSU Craiova obţinut contrar tuturor cutumelor Registrului dar şi a normelor legale într-un interval de timp extrem de dubios, atât în ceea ce priveşte obţinerea CIS-ului pe numele SC BLUE LIONS CAPITAL S.A. BUCUREŞTI, cât şi ulterior pe CLUB SPORTIV U CRAIOVA S.A.
Însă cu privire la aceste acte vom reveni pe larg odată cu oficializarea începerii urmării penale de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

În ceea ce priveşte avizul MTS pentru modificarea statutului, culmea culmilor este că avizul a fost eliberat exact în ziua în care Federaţia a depus cererea şi anume: la 1 iulie 2014, ora 09.00 s-a depus cererea şi la 1 iulie 2014 ora 14.00 s-a eliberat avizul!!!!

    Toate aceste sfori sunt trase în MTS de către GABRIEL ANGHEL – directorul Registrului Sportiv Român, craiovean la origine, membru al PSD Dolj, fost reprezentant în Consiliul de Administraţie al Regiei de Apă Craiova şi fost director al Casei Studenţilor Craiova, numit în funcţia de la MTS de ministrul Bănicioiu la rugămintea Liei Olguţa Vasilescu – preşedinte al PSD Craiova.

GABRIEL ANGHEL, din dorinţa de a-şi executa ordinele de partid, a indus în eroare funcţionarii de la minister şi a făcut ca ministra Gabriela Szabo să semneze în necunoştinţă de cauză.
Chiar în ziua de marţi, 1 iulie, avocatul Universităţii Craiova, Mircea Moise sesizase ministrul sportului Gabriela Szabo dar şi Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la aceste aspecte fraudulaose. Ulterior sesizărilor U Craiova, mai precis vineri – 4 iulie, ministra Gabriela Szabo a realizat în ce situaţie a fost adusă de către funcţionarii Ministerului Sportului şi a dat de urgenţă dispoziţia pentru retragerea avizului dat de Minister, în 1 iulie, Federaţiei.

Astăzi, luni, 07 iulie, ora 13, odinul de revocare al avizului primise toate celelalte semnături ale funcţionarilor de la MTS, urmând ca după şedinţa de la Guvern, ministra să semneze acest ordin de revocare.
GABI ANGHEL, omul care a girat toate aceste fărădelegi în ceea ce priveşte înfiinţarea CSU Craiova, a alertat astăzi toată PUTEREA PSD-istă PENTRU A INTERVENI LA MINISTRUL SZABO pentru a o convinge pe aceasta să nu revoce ordinul.
Însă despre GABRIEL ANGHEL şi toate matrapazlâcurile lui, dar şi despre războiul la baionetă pe care îl are cu senatorul de Dolj – MIHAI FIFOR, privind drepturile asupra frumoasei ALEXANDRA, VOM REVENI!!!

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol