luni, octombrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

La Gorj se numără berzele

În această perioadă, în judeţul Gorj se numără berzele. Nu, nu este o glumă. Această acţiune se derulează anual.
Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj derulează în această perioadă acţiunea de numărare anuală a berzelor din judeţ, recensământul având loc din patru în patru ani, a declarat joi, reprezentantul instituţiei, Elisabeta Juveloiu, potrivit AGERPRES. Juveloiu a afirmat că  zonele din judeţ unde pot fi văzute cele mai multe berze sunt Câlnic şi traseul Padeş-Polovragi, iar peste două săptămâni, atunci când numărătoarea se va termina, va fi cunoscut şi numărul total al păsărilor.

La Câlnic sunt peste o sută de berze, se găsesc şi pe traseul Padeş-Polovragi, dar la Câlnic este cea mai mare densitate, deoarece terenul este mlăştinos, iar berzele îşi găsesc uşor hrana. Recensământul berzelor are loc din patru în patru ani, de când se vorbeşte de biodiversitate. Este o directivă europeană, de care ţinem cont. Noi le numărăm în fiecare an, cam în două săptămâni vom şti câte sunt în total în Gorj. În Gorj, berzele au găsit un mediu propice de viaţă, iar în timpul călătoriei au avut pierderi semnificative.
Elisabeta Juveloiu

În anul 2012, reprezentanţii APM Gorj au recenzat un număr de 57 de cuiburi de berze. În anul 2009, angajaţii Electrica au montat cadre metalice speciale pe stâlpii de curent electric din Câlnic, tocmai pentru ca berzele să îşi construiască mai uşor cuiburile şi pentru a nu se mai face vinovate de întreruperea electricităţii în zonă, scrie AGERPRES.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica