Administartorul RAAN Dan Andruşca a fost destituit din funcţie. Motivul: avea un salariu colosal de 20.000 lei lunar şi în plus intrase într-o serie de cârdăşii. Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, l-a demis pe administratorul special al Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN) şi a trimis Corpul de Control să facă investigaţii suplimentare la RAAN.
Raportul Corpului de Control vrem să fie gata până la sfârşitul acestei săptămâni. L-am demis pe administratorul special Dan Andruşca, pentru că mi se pare imoral să aibă un venit lunar net de 20.000 lei, în condiţiile în care RAAN este în insolvenţă. În locul lui Andruşca va fi numit Viorel Marian, specialist în energie care a lucrat în mai multe companii energetice, inclusiv Termoelectrica.
A declarat ministrul Nicolescu într-o conferinţă de presă
RAAN a intrat în insolvenţă în 2013, având datorii de 680 milioane lei. În perioada insolvenţei, compania a mai acumulat datorii de 70 milioane lei.
Anul trecut, RAAN a avut o cifră de afaceri de 400 milioane lei.Potrivit lui Nicolescu, Complexul Energetic Oltenia este foarte afectat de intrarea în insolvenţă a RAAN de la care are de recuperat datorii de 230 milioane lei pentru cărbunele pe care l-a livrat regiei în vederea producţiei de energie electrică şi termică.
La aceste datorii se mai adaugă 40 milioane lei, pe care RAAN trebuie să le plătească Complexului Energetic Oltenia.
Am elaborat un plan de măsuri pentru restructurarea RAAN, pe care îl vom înainta premierului Victor Ponta şi vicepremierului Gabriel Oprea pentru că RAAN este o companie de interes strategic.
A spus Nicolescu
El a adăugat că se impune o discuţie inclusiv în CSAT despre viitorul RAAN.
Nicolescu a precizat că, pe lângă datoriile de 680 milioane lei ale RAAN, se adaugă alte creanţe de 850 milioane lei, pe care regia le are către grupul Confort, deţinut de omul de afaceri Georgică Cornu supranumit şi Regele Asfaltului din Banat. Ministrul Nicolescu a afirmat că această creanţă nu este acceptată şi a solicitat firmei Tudor & Asociaţii, care este administratorul judiciar al RAAN, “să respecte legea”.
Potrivit acestuia, “este imoral şi ilegal ca administratorul judiciar să accepte la masa credală datoriile cerute de grupul Confort, care sunt creanţe provizorii, şi în acelaşi timp să acorde acestuia drept de vot în adunarea creditorilor”.
Nicolescu a precizat că Departamentul pentru Energie este dispus să cedeze, cu titlu gratuit, către autorităţile locale din Drobeta-Turnu Severin mina de cărbune Husnicioara, deţinută de Complexul Energetic Oltenia, astfel încât RAAN să poată continua producţia de energie electrică şi termică.