miercuri, octombrie 2, 2024

Ultima ora

Sport

S-au întors cu două titluri de la Deva

Angrenaţi pe tatami la finalul săptămânii trecute pe cursul Mureşului, judoka din Craiova au avut un weekend prolific în Cetatea Devei. Nu mai puţin de patru medalii au fost aduse în Bănie de către elevii lui Mihai Voinea. Două titluri naţionale şi două medalii de bronz au consemnat palmaresul delegaţiei craiovene la concursul naţional desfăşurat la Deva, între 11 şi 13 aprilie. Doană Amalia(44 kg) şi Bălan Augustin(55 kg), ambii de la CSU Craiova, au încheiat competiţia cu cea mai strălucitoare medalie la gât, în timp ce Ene Tania(44 kg – CSU Craiova) şi Vrejoiu Andreea(44 kg – LPS Petrache Trişcu) au pierdut în semifinale şi au urcat pe a treia treaptă a podiumului.
Rezultatele craiovenilor au fost completate de prezenţa pe poziţia cinci a sportivilor Veghea Nicoleta(78 kg – CSM Craiova), Breaju Teodora(48 kg – CSU Craiova) şi Văcaru Floriana(70 de kg – CSU Craiova).

Rezultatele sunt bune, ne aşteptam să luăm aceste medalii, dar se putea şi mai bine. Pentru majoritatea nu a fost categoria lor de vârstă, iar acest lucru s-a văzut. Per total, sunt mulţumit de prestaţia elevilor mei la concursul de la Deva, dar, cum am mai spus, puteam să ne întoarcem cu mai multe medalii.
A declarat antrenorul Voinea Mihai

–––––-

Policlinica Buna Vestire Craiova

Rezultate Severin

Un bronz merge la Severin

Pentru CSM Drobeta, Maria Paraschiv (78 kg) a luat medalia de bronz, dar antrenorul Gicu Vasilan aştepta mai mult de la eleva sa, pe care o transferase în urmă cu doi ani de la CSM Focşani.. “Speram la aur, ţinând cont şi de debutul bun. A avut patru meciuri, le-a câştigat pe primele două prin ippon, dar apoi a pierdut şi n-a luat decât bronzul”, a explicat Vasilan. Clubul severinean l-a mai avut în concurs şi pe Ionuţ Liviu Burcă, dar judoka provenit de la Calafat s-a clasat doar pe locul al IX-a, în limitele categoriei 81 kg.

(M.O)

Politica