Vor fi zece lupte în Sala Polivalentă, cea mai importantă fiind între „Bombardierul” Pascu şi „Spartanul” Izidor, doi dintre cei mai buni luptători de MMA din România. Luptele vor fi în cuşcă, similare cu celebrele bătălii din UFC! Mehedinţiul va fi reprezentat în gala de MMA pe care o găzduieşte, de strehăianca Diana Belbiţă, sportiva pregătită de sensei Constantin Mitroi urmând să lupte pentru a obţine calificarea la prima ediţie a Mondialele de la Las Vegas. Şi severineanul Laurenţiu Marincu va lupta în Polivalentă, dar în cadrul Campionatului Naţional de MMA, care va avea loc în deschiderea luptelor de profesionişti, cu începere de la ora 16.00.
Iniţial, această gală trebuia să aibă loc la Braşov, în februarie. M-am zbătut s-o aduc la Severin, special pentru Diana Belbiţă. Am vrut să lupte la ea acasă şi s-o cunoască mai bine severinenii. E campioană europeană şi sunt convins că poate reuşi şi în America. Înaintea luptelor de profesionişti, care încep la ora 20.00, avem şi campionatul naţional de MMA, unde şi-au anunţat prezenţa vreo 30 de sportivi. Avem şi noi un participant, pe Laurenţiu Marincu, de la clubul meu Kokyo Dojo.
A spus severineanul Mitroi
Este prima dată când lupt în cuşcă pe un stil de luptă mai complex, meciurile mele anterioare disputându-se în ring. Voi avea o adversară puternică, din Arad, cu un palmares bun, ea având deja câteva meciuri în cuşcă.
A spus Belbiţă
Biletele pot fi procurate de la Sala Polivalentă, iar costul unui tichet este 25 de lei la tribune şi 80 de lei în preajma ringului.
––
Fight card-ul evenimentului:
Main Event
Ion „Bombardierul” Pascu vs Izidor „Spartanul” Bunea
Semifinale – 95 kg
Adrian Preda vs Marius Munteanu
Sergiu Breb vs Mihai Simion
Semifinale -65 kg
Ioan Vranceanu vs Florin „Fieru” Gardan
Bogdan Barbu vs Rayko Levitchi
Super Fight
Radu Răzvan vs Bogdan Stanciu
Dinu Bucalet vs Turai Zoltan
Undercard
Diana Belbiţă vs Roxana Crişan
Andrei Beldean vs Virgil Munteanu
Teofil Badeliţă vs Alexandru Mezei







