Vremurile tulburi prin care trece economia României şi, implict, cetăţenii au dus la înmulţirea furturilor. Cu buzunarele goale, mulţi văd furtul drept o cale mai uşoară de a face bani. Nu îi mai interesează nici măcar pe cine păgubesc. Doi craioveni au sustras fraudulos dintr-un bancomat din Valea Roşie, 2.000 de lei din contul unui bătrân. S-a întâmplat la sfârşitul lunii februarie.
La data de 04.03.2014, poliţiştii craioveni au fost sesizaţi de către conducerea unei unităţi bancare – filiala Valea Roşie Craiova, cu privire la faptul că B. GHEORGHE, 62 de ani, din localitate s-a adresat băncii reclamând faptul că, la data de 28.02.2014, a utilizat un bancomat aparţinând filialei şi nu a reuşit retragerea sumei de 2000 lei. Din verificările efectuate la bancă s-a constatat că ATM-ul funcţiona la momentul respectiv, iar banii au fost sustraşi de două persoane necunoscute care montaseră anterior un dispozitiv artizanal la fanta de eliberare a banilor.
IPJ DOLJ
Poliţiştii au reuşit să îi identifice acum pe hoţi.
În urma activităţilor investigative desfăşurate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în colaborare cu poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Craiova au fost identificaţi autorii în persoana lui B.CIPRIAN, 31 de ani şi G.MARIN, 35 de ani, ambii din municipiul Craiova. În baza probatoriului administrat de poliţişti, magistraţii Judcecătoriei Craiova au emis mandate de percheziţie domiciliară, ocazie cu care la domiciliul lui B.CIPRIAN au fost identificate mai multe bunuri ce au legătură cu fapta, acesta fiind condus la sediul poliţiei, unde a recunoscut fapta. G.MARIN nu a fost găsit la domiciliu, poliţiştii continuând cercetările şi investigaţiile în vederea prinderii acestuia şi tragerii la răspundere penală.
IPJ Dolj
Un alt bătrân a fost lăsat fără banii pe care îi avea. Acestuia i-au fost furaţi din propria casă. Două femei au intrat în curtea doljeanului, de 70 de ani, din comuna Giubega, fără să fie invitate şi, prin metoda “distragerii atenţiei”, i-au furat 400 de lei din casă.
În dimineaţa zilei de marţi, în jurul orei 11.00, lucrători ai Postului de Poliţie Giubega au fost sesizaţi de către C.ION, 70 de ani, din localitate cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă suma de 400 lei. La faţa locului s-au deplasat lucrătorii Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega şi ai postului care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, iar din cercetările efectuate a rezultat că în faţa locuinţei persoanei vătămate a oprit un autoturism din care au coborât două femei, au intrat în curtea locuinţei cu consimţământul proprietarului şi, prin metoda „distragerii atenţiei”, i-au sustras dintr-o cameră suma de 400 lei.
IPJ Dolj
Hoaţele au fost prinse două ore mai târziu de poliţiştii din Pleniţa.
Poliţiştii au informat secţiile şi posturile de poliţie limitrofe, ocazie cu care, în jurul orelor 13.00, lucrători ai Secţiei 7 Poliţie Rurală Pleniţa au depistat autoturismul în cauză, la volan fiind identificat S.ALBERT, 35 ani, din Craiova. În autoturism au mai fost identificate şi S.ILEANA, 20 ani, V.IOANA, 47 ani, N.ELISABETA, 44 ani, R.BIATRICE, 43 ani şi S.MARIA, 38 ani, toate din Craiova.Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Secţiei 6 Poliţie Rurală Giubega, ocazie cu care au fost identificate autoarele faptei în persoana lui V.IOANA şi S.MARIA.
IPJ Dolj
Poliţiştii au reuşit să recupereze banii bătrânului şi i-au dat înapoi. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Furt şi la Coşoveni
O bătrână de 78 de ani a fost păgubită de mai multe bunuri de un bărbat care i-a intrat în casă pe o fereastră lăsată deschisă.
În cursul zilei de marţi, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Coşoveni, în urma activităţilor specifice desfăşurate şi cu sprijinul unei grupe de luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale, au identificat autorul unui furt din locuinţa părţii vătămate G. Fica, de 78 ani, din com. Coşoveni, jud. Dolj, comis în seara zilei de 21.02.2014. Poliţiştii au stabilit faptul că, autorul, în persoana lui M. Daniel, 37 de ani, din localitate, a pătruns în interiorul locuinţei, pe fereastra de la bucătărie, lăsată deschisă, iar dintr-unul din dormitoarele locuinţei i-au sustras mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 1500 lei.
IPJ Dolj
Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate şi restituit persoanei vătămate.
Minori cercetaţi pentru furt de cablu telefonic
Şi minorii fură. Marţi, doi copii au fost prinşi după ce au furat aproape 100 m de cablu telefonic.
În urma activităţilor specifice de cercetare desfăşurate de către lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Breasta au fost identificaţi autorii unui furt de aproximativ 100 m de cablu telefonic, între comuna Seaca de Pădure şi Carpen, comis în noaptea de 09/10.03.2014, stabilind că se numesc S. D., de 16 ani şi M. A., de 13 ani ambii din comuna Podari. Cercetările se continuă pentru recuperarea prejudiciului şi stabilirea intregii activitaţi infracţionale.
IPJ DOLJ







