Minori cu gândul la hoţii

Redactia

Doi adolescenţi din comuna doljeană Gângiova, unul în vârstă de 15 ani, celălalt de 17 ani, au fost prinşi de poliţişti în timp ce încercau să spargă un bancomat.
S-a întâmplat luni noaptea, în jurul orei 1.30, în Segarcea. Cei doi au fost prinşi de poliţiştii din Segarcea, Valea Stanciului şi Drănic.

Poliţiştii i-au identificat pe cei doi în persoana lui M.D., 15 ani, şi E.F., 17 ani, ambii din comuna Gângiova, judeţ Dolj, din cercetări stabilindu-se că aceştia au pătruns în interiorul unei unităţi bancare unde încercau să sustragă bani din ATM-ul bancar prin forţarea acestuia.
IPJ DOLJ

Adolescenţii au fost duşi la poliţie şi li s-a întocmit dosar penal pentru tentativă de furt calificat.

Un alt tânăr din Dolj este cercetat pentru furt

O.V., în vârstă de 17 ani, din comuna doljeană Mischii, s-a ales cu dosar penal după ce a furat bunuri din curtea unui vecin.

Din investigaţii poliţiştii au stabilit faptul că acesta, în data de 14.03.2014 a sustras din locuinţa părţii vătămate, N. Constantin, din aceeaşi comună un compresor de aer şi un aparat de sudură.
IPJ Dolj

Oamenii legii au recuperat bunurile, în valoare de o mie de lei, şi le-au restituit părţii vătămate.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol