Deşi FRF a pierdut procesul ieri, pe site-ul acestei instituţii se prezintă ca şi o victorie a FRF. Nimic mai fals!!!
Deoarece:
– După emiterea rechizitoriului Direcţiei Naţionale Anticorupţie prin care Sandu Mircea, Dragomir Dumitru, FRF, LPF şi ulterior alţi 10 membri ai Comitetului Executiv au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni grave de abuz în serviciu, concomitent cu acest rechizitoriu DNA a respins solicitarea Fotbal Club Universitatea Craiova cu privire şi la vinovăţia cluburilor pentru legimitarea, din punctul nostru de vedere, frauduloasă a jucătorilor.
În motivarea procurorilor DNA s-a reţinut că vinovaţii de pierderea patrimoniului clubului Universitatea Craiova sunt Sandu Mircea, Dragomir Dumitru, FRF, LPF şi NU cluburile care au legitimat jucătorii deoarece aceste cluburi nu au nicio vină pentru actele săvârşite de inculpaţii în cauză.
Astfel, Universitatea Craiova a contestat mai departe această soluţie din următoarele motive: este foarte important ca soluţia DNA-ului să fie confirmată şi de o instanţă de judecată, deoarece atât pe parcursul urmăririi penale Dragomir Dumitru, dar şi alţi inculpaţi, au dat vina pe cluburi pentru pierderea jucătorilor de către Universitatea Craiova.
Prin sentinţa de joi a Judecătoriei Sectorului 2 s-a confirmat irevocabil că întreaga vină pentru prejudicierea clubului Universitatea Craiova aparţine inculpaţilor Federaţia Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal, Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi ceilalţi inculpaţi din dosar.
De altfel, şi declaraţiile cluburilor din dosarul de la Judecătoria Sectorului 2 care în mare majoritate s-au apărat spunând că Federaţia este cea care a comis delictele şi nu ele care sunt de bună credinţă.
Menţionăm că soluţia dată de Judecătoria Sectorului 2 este una care îngroapă definitiv inculpaţii din dosarul dezafilierii Universităţii Craiova şi NU reprezintă un succes aşa cum în mod jalnic a fost prezentat pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal.
sursa: www.fcuniversitatea.ro