În urma acţiunilor de control efectuate la sfârşitul săptămânii trecute de către Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC), la nivelul regiunii Oltenia au fost luaţi în vizor 39 operatori economici, la 15 dintre aceştia s-au constatat abateri, cantitatea controlată a fost de 49.272 kg carne, dintre care cu abateri 29.084 kg.
În judeţul Mehedinţi s-au găsit într-un depozit, produse cu termenul de valabilitate expirat încă de anul trecut.
S-au constatat deficienţe la data durabilităţii minimale, în judeţul Mehedinţi, carne de pasăre-pulpe inferioare, 21 kg expirată din 28.02.2013, spate de gâscă, 30 kg expirată din 31.01.2014, carne de porc, inimă de porc-190 kg, data expirării: luna mai 2013, cap şi piept de porc, 1.083 kg, data expirării: 12.07.2013.
Alida Mitruţoiu, comisar-şef CRPC, regiunea Sud-Vest Oltenia
În Dolj şi Olt, marfă doar cu deficienţe de etichetare
În judeţul Dolj nu s-au găsit produse expirate la societăţile comerciale controlate, însă au existat probleme de etichetare sau marfă cu ambalajul deteriorat.
Am găsit marfă fără etichete care să informeze consumatorul. S-au controlat nouă operatori economici, cantitatea controlată, 38.430 kg dintre care 24.722 kg cu abateri. Deficienţele constatate au fost de etichetare – nu era trecută adresa importator-producător, lipsă traducere elemente de identificare; produse care aveau decât eticheta de origine, nu aveau traducere în limba română, informare incompletă; conform HG 106 privind etichetarea produselor, nu era informarea completă.
Alida Mitruţoiu
În judeţul Dolj a fost oprită temporar de la comercializare cantitatea de 24.722 kg de carne în valoare de 127.738 de lei. Au fost aplicate cinci sancţiuni în valoare de 7000 de lei, până în prezent, pentru că nu toate controalele s-au definitivat.
În Olt, s-a depistat o neconcordanţă între declaraţia de conformitate şi etichetă.
Producătorul dădea un termen de valabilitate de 30 de zile, iar la etichetă, perioada de valabilitate era cu trei zile mai mare. Am mai găsit ambalaje deteriorate şi cam atât.
Alida Mitruţoiu
Mai trebuie spus că, anul acest, pe 15 martie, Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor s-a sărbătorit în regiunea Oltenia, în judeţele Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi prin realizarea în marile spaţii comerciale a unor acţiuni de informare şi consiliere a consumatorilor prin distribuirea de materiale informative cu tema ”Informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor” şi rezolvarea pe loc a eventualelor reclamaţii.
Pe de altă parte, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorului colaborează cu Inspectoratele Şcolare în vederea organizării judeţene a Concursului Naţional, ”Alege! Este dreptul tău”, ediţia a XII-a. Sâmbătă, 15 martie, a.c a avut loc faza judeţeană a concursului în cele cinci judeţe din regiunea Oltenia.
Conform ordonanţei de Guvern nr. 21/1992, principalele drepturi ale consumatorilor sunt:
-Dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea, securitatea ori a le afecta drepturile şi interesele legitime.
-Dreptul de a fi informaţi, complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu aceasta să corespundă cât mai bine nevoilor lor.
-Dreptul de a avea acces la pieţele care le asigură o gamă variată de produse şi servicii.
-Dreptul de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor achiziţionate.
-Dreptul de a se organiza în asociaţii pentru a-şi apăra mai bine drepturile.







